
Pensii pentru românii care muncesc în Marea Britanie
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura – Oprescu, a avut o întâlnire, ieri, la București, cu Excelența sa Andrew Noble, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Una dintre problemele discutate a fost transferul drepturilor de pensie ale românilor stabiliți în Regat care se întorc în România după retragerea din activitate, dar și ale pensionarilor din Marea Britanie care au contribuții în România. În acest moment, românii stabiliți în Marea Britanie pot obține pensie de stat după minimum zece ani de contribuții, cu respectarea principiului totalizării perioadelor de cotizare din toate statele UE în care aceștia au muncit legal și au plătit cotizații pentru pensie.
„Ne dorim să avem o comunicare mai bună cu cetățenii noștri din ambele țări astfel încât toți să știe care le sunt drepturile și obligațiile pe care le au chiar dinainte de a pleca. Apreciez enorm misiunea pe care ați avut-o în România și felul în care ați făcut ca vocea românilor să fie auzită în Marea Britanie”, a spus Simona Bucura-Oprescu.
„Corpul diplomatic de la București suntem impresionați de căldura românilor. Susținem parteneriatul nostru strategic și avem în continuare multe proiecte comune în domeniul muncii”, a declarat Excelența Sa Andrew Noble.
1.106.280 de conaționali au primit noul statut de rezidență în Regat în baza Acordului de Retragere din Uniunea Europeană, fiind cea mai numeroasă comunitate de străini cu acest statut, potrivit comunicatului de presă emis de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Românii sunt, în general, bine integrați, iar majoritatea lucrează în sectoarele deficitare ale pieței muncii (medici, asistenți medicali, agricultură, construcții, îngrijirea persoanelor în vârstă).