Deputatul Alexandru Popa, președinte PNL Brăila, recționează la comentariile acide ale președintelui Consiliului Județean și al PSD Brăila, Francisk Iulian Chiriac, enunțate pe o rețea de socializare sub titlul „Jos labele de pe HC Dunărea”, despre care Monitorul de Brăila a scris aici.
Alexandru Popa, PNL Brăila: Există o discriminare pe criterii politice
Deputatul liberal: „Președintele (…) mă acuză pe mine și PNL Brăila că <târâm HC Dunărea într-un război politic> și <murdărim handbalul brăilean> (…) aruncă cu noroi înspre mine, acuzându-mă că nu susțin handbalul brăilean. Nu, nu susțin doar handbalul brăilean, așa cum face PSD-istul Iulian Francisk Chiriac când e vorba de bani publici, eu susțin tot sportul local și consider că asociațiile și cluburile sportive locale trebuie să beneficieze de un tratament corect când e vorba despre finanțarea din banul public, nu să existe o discriminare pe criterii politice. Nu eu am implicat HC Dunărea în jocuri politice, ci președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac, a implicat clubul în așa ceva, de când finanțează preferențial clubul condus de ginerele celui care-i este stăpân și căruia-i datorează funcția de președinte al PSD Brăila: europarlamentarul PSD Mihai Tudose”.
Alexandru Popa, PNL Brăila: „Nu murdărim handbalul, ne întrebăm de ce banii de la CJ nu ajung și la alte sporturi”
Alexandru Popa: „Ceea ce am spus eu nu este că HC Dunărea nu merită să primească bani publici, ci că nu este corect ca doar HC Dunărea să primească sume consistente din banul public, că nu e corect ca celelalte sporturi locale să fie discriminate pe criterii politice, când e vorba de finanțarea din banul public. <Performanța se face cu bani> zice Francisk Chiriac. Da, dar nu doar performanța în handbal feminin se face cu bani, ci performanța în toate sporturile se face cu bani. Celelalte sporturi din Brăila nu au dreptul să facă performanță cu bani de la bugetul local, așa cum face HC Dunărea? Clubul HC Dunărea Brăila primește din bani publici de zece ori suma care este alocată tuturor celorlalte sporturi (…) ”.
Pe ce criterii a decis președintele Consiliului Județean, Francisk Chiriac, că doar HC Dunărea merită șansa de a face performanță cu banii publici?
Să ne explice și nouă, ca să știm! Fiindcă deocamdată, singura explicație pe care o găsim este aceea că președintele HC Dunărea este ginerele europarlamentarului Mihai Tudose. Nu mai spun că printre cluburile care au primit ceva fonduri după ce a luat HC Dunărea cea mai consistentă sumă, s-a aflat și CS Viitorul Ianca, al cărui patron este un PSD-ist, nașul de cununie al ginerelui domnului Tudose.
Ce să facă celelalte cluburi brăilene? Să caute PSD-iști importanți cu care să se încuscrească, pentru a avea șanse să primească finanțări consistente de la administrația locală? Cine politizează sportul, eu sau PSD-istul Francisck Chiriac?
În loc să dea răspunsuri la întrebările pe care le punem nu doar noi, PNL, ci și reprezentanții unor cluburi sportive locale, dar și iubitorii altor sporturi, Francisk Chiriac ne acuză de <mizerii politicianiste>. Mizeriile politicianiste le faceți dvs, domnule Chiriac, când finanțați preferențial din banii publici sporturile care au legătură cu PSD!”
Din dorința de a fi obiectivi și imparțiali, pentru a prezenta cititorilor noștri toate părerile pro și contra ale celor implicați în acest scandal politic, am decis să publicăm și acest punct de vedere care, după cum se observă, doar politizează și mai mult lumea sportului brăilean, nu doar handbalul.
În perioada următoare, colectivul Monitorul de Braila va reveni cu un material propriu, de analiză, asupra subiectului iscat pe marginea finanțării echipei brăilene de handbal.
Vă mulțumim, stimați cititori, pentru că ne susțineți!