LocalSanatate

Protestele continuă la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) din Brăila se află, începând cu data de 2 noiembrie, într-un protest generalizat pe perioadă nedeterminată. Acesta a fost declanșat în urma deciziei  Blocului Național Sindical, decizie pentru care și-au dat acordul 90 % dintre salariați, nemulţumiţi de faptul că autorităţile nu găsesc soluţii pentru o salarizare decentă în sistem.  În ultimii patru ani, prin plecări voluntare, această instituție a pierdut peste 25% din totalul salariaților din motive de politică salarială, aceștia migrând către alți ordonatori de credite din sistemul public. 

În aceste condiții, activitatea de relații cu publicul este perturbată, inclusiv procesarea documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii (concedii medicale) și, nu în ultimul rând, a programelor naționale de sănătate. Pe durata protestului, angajații CJAS asigură doar urgențele între orele 08.30-09.00 și 16.00-17.00, precum: serviciile pentru duplicarea cardurilor de sănătate, aprobări pentru aparate de oxigen, stome sau servicii necesare gravidelor ori persoanelor cu dizabilități. 

Mâine, 9 noiembrie, președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, alături de conducerea Federației Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, afiliată la BNS, vor susține declarații de presă la ora 10.00, în fața sediului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. 

Articole similare

Back to top button