
Rolul educației media în școală, amplă conferință la Brăila
Conferința județeană „Educația media în școală. Integrarea elementelor media în ora de limba și literatura română” a reunit la Brăila, zilele acestea, profesori, directori, studenți și elevi cu scopul de a face lumină în domeniul atât de sensibil al informațiilor care ajung la public.
Noutățile, informațiile, imaginile și comentariile despre ceea ce se întâmplă în spațiul public nu mai sunt de mult doar apanajul mass-media, ele invadând noul teren al comunicării – cel al internetului. Aici pătrund cu ușurință tinerii, iar pentru elevi își asumă rolul de ghizi profesorii. Aceasta este motivația care a stat la baza inițierii conferinței, girată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila și coordonată de prof. Iulia Georgescu, inspector școlar limba și literatura română, chemând în sprijin mulți colegi.
Manifestarea a fost organizată de ISJ Brăila având parteneri Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), asociația Mediawise Society, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” de la Brăila, Universitatea „Danubius” din Galați, Casa Corpului Didactic (CCD) Brăila, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila.
Protecția tinerilor în mediul online, o necesitate
Împreună cu invitații – în principal cu Mircea Toma, doctor în psihologie, inițiator al asociației ActiveWach și membru CNA și cu Anca Velicu, cercetător la Institutul de sociologie al Academiei Române și la Mediawise Society – organizatorii au încercat să transmită idei care stau la baza unei vieți sănătoase din punct de vedere mediatic, cultural, emoțional, și anume acelea care susțin necesitatea informării de la sursa primă. Adulții știu care este aceasta: instituția, și nicidecum presa.
Cu alte cuvinte, dacă Ministerul Educației are o noutate, o afli de la minister, nu privind la televizor. De altfel, așa au subliniat organizatorii și în argumentul alegerii temei: „Trăim într-o lume în care mass-media evoluează și se adaptează rapid, conținuturile media cresc continuu, suntem acaparați de marea de mesaje care adesea dezinformează, poluează sau creează confuzie. În acest sens, avem un rol important în educarea viitorilor adulți”.
Prima parte a manifestării s-a desfășurat, sub forma unui atelier de lucru, la Colegiul Național „Nicolae Iorga”, sub genericul „Relația utilizatorului cu conținutul online în diferitele etape ale internetului”. A susținut activitatea Anca Velicu, care și-a folosit prerogativele de formator educație media pentru a explica tinerilor necesitatea de a se proteja în spațiul virtual alegând zone sigure de informare, dar și necesitatea de a-și proteja identitatea în mediul online spre a nu deveni ținta unor prădători. Responsabil de activitate a fost prof. Zina Dorina Pancu și coordonator, inspectorul școlar Iulia Georgescu.
De ce e importantă educația media în școală: pentru că oferă șanse de luptă cu dezinformarea
Dezbaterile au avut loc în aulă, la Universitatea „ Constantin Brâncoveanu”, unde au fost susținute comunicări sub semnul unei activități metodice bazate pe tema conferinței, „Educația media în școală. Integrarea elementelor media în ora de Limbă și literatura română”. S-a desfășurat un atelier de lucru cu profesorii, s-au dat exemple de bună practică. Responsabili de activități au fost prof. Silvia Terpan de la Colegiul Național „N. Iorga”, prof. dr. Anicuța Novac de la Colegiul Pedagogic „D.P.Perpessicius”; coordonatori au fost inspector școlar Iulia Georgescu, prof. univ. dr. Elena Enache, inspector audiovizual.
Mircea Toma a dat exemple concrete de dezinformare, din zona discursului de instigare la ură, tot mai prezent în spațiul public – dicționarul Cambridge îl numește ”Hate speach” – și din zona numită ”Fake News”/ ”știri false”, vorbind și despre imaginile trucate care au fost răspândite începând cu declanșarea războiului ruso-ucrainean, și despre multe aspecte ale mass-media care tind să se îndepărteze de la sensul inițial, acela de a informa, la unul mai confortabil și facil – dar toxic – care este al comentariului.
Limba și literatura română are nevoie de completări privind zona media
La această a doua parte a conferinței au susținut comunicări tematice și prof. Cici Mihaela Bolovan, inspector școlar general adjunct al ISJ Brăila, conf. univ. dr. Camelia Vechiu, decan și Filip Stanciu de la Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, prof. dr. Cristina Elena Anton, directorul CCD Brăila, Mircea Toma, Nicoleta Fotiade, președinte Mediawise Society, expert-formator în domeniul educației media și digitale.
De asemenea, au făcut prezentări tematice prof. Silvia Terpan de la Colegiul Național „N. Iorga”, prof. dr. Anicuța Novac de la Colegiul Pedagogic „D. P. Perpessicius”, prof. dr. Georgiana Troia de la Liceul de Arte „Hariclea Darclée”, asist. univ. dr. Mirela Curcă de la Universitatea „Danubius”, prof. Tatiana Bercariu de la Colegiul Național „Gh. Munteanu Murgoci”, prof. Mihaela Coman, prof. Laura Ion și prof. Elena Luminița Tudor de la Colegiul Național „N. Iorga”, prof. Mihaela Țăpor de la Liceul cu Program Sportiv.
Concluziile organizatorului au fost subliniate de prof. Iulia Georgescu, anume faptul că disciplina limba și literatura română are nevoie de completări privind zona media, poate prin mai multe aplicații locale la opționalul media în școli, prin mai multe discuții în școală pe aceste teme, mai ales cu profesorii, pentru că ei pot să lupte mai rapid dacă devin victime ale dezinformării.