Timp liber

Români celebri și poveștile lor de dragoste

Îngerul blond și Eminul ei iubit

Poate cea mai cunoscută poveste de dragoste din istoria literaturii române este cea dintre poetul Mihai Eminescu și Veronica Micle. Născut la 15 ianuarie 1850, la Ipotești, Eminescu avea să ajungă figura emblematică a liricii naționale. Pe Veronica Micle, „îngerul blond”, Eminescu a cunoscut-o la Viena, în 1872, când și el, și ea aveau doar 22 de ani. Ea era însă căsătorită de opt ani cu un bărbat mai în vârstă decât ea cu 30 de ani, profesorul Ștefan Micle, și avea deja două fete din căsătoria cu acesta.

Concretizată inițial doar în câteva întâlniri la Viena și într-o corespondență pătimașă, relația a continuat în țară, după întoarcerea poetului de la studii, în 1874. O relație zbuciumată, marcată de certuri și despărțiri, fluctuații vizibile în diferitele etape ale liricii de dragoste eminesciene.

În 1880, cei doi se despart, până în 1881. Veronica era deja văduvă, din 1879. Eminescu îi mărturisește atunci lui Titu Maiorescu, fondatorul Junimii, că vrea să o ia în căsătorie, dar află că femeia l-a înșelat cu nimeni altul decât cu unul dintre prietenii săi apropiați și coleg la ziarul Timpul, Ion Luca Caragiale.

Se pare că în 1877 și Mihai Eminescu avusese o relație cu o altă femeie, din care i s-a născut și un fiu, Mihail Lăzăreanu.

Mihai și Veronica, născuți în același an, 1850,  încetează din viață în 1889, la câteva luni distanță. Poetul moare în dimineața zilei de 15 iunie, în sanatoriul doctorului Alexandru Șuțu, după ce boala nervoasă de care suferea se agravase iremediabil. La aflarea veştii, Veronica Micle scrie, în doar 20 de minute, poezia „Raze de lună”. După moartea poetului, ea se retrage la Mănăstirea Văratec. Pe 3 august, se sinucide, înghițind un flacon de arsenic, la doar 39 de ani.

Dac-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună
A sa liniște eternă, eu aș da de voie bună
Toate razele de lună, toate razele din soare
Să te pot uita pe tine, să simt sufletul că-mi moare.

(Fragment din poezia Raze de lună, de V. Micle)

Pynx și Maruca

Compozitorul român de renume internațional George Enescu s-a născut la Liveni, la 19 august 1881, în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria. Cu un talent muzical extraordinar, dovedit încă din copilărie, Enescu urmează studii muzicale la Viena și la Paris. Pe Maria Cantacuzino o cunoaște în 1907, în perioada petrecută la Castelul Peleș, invitat de Regina Elisabeta a României. Prințesa, căsătorită atunci cu prințul Mihail Cantacuzino, era una dintre doamnele de onoare ale Reginei Maria. Relația lor se înfiripă însă mai târziu, în 1914, oarecum cu acceptul prințului, implicat la rândul lui în aventuri extraconjugale. Și relația lor a fost una tumultuoasă, întreruptă de plecările dese în străinătate ale compozitorului și de instabilitatea afectivă a Marucăi. Enescu îi dedică acesteia opera Oedip, o creație monumentală, la care a lucrat un deceniu, între anii 1921 și 1931.

În 1928, după moartea soțului, Maria se îndrăgostește de filosoful Nae Ionescu, relație care durează aproape șase ani. Enescu se retrage în tot acest timp la Paris. Părăsită de filozof în 1933 pentru Cella Delavrancea, Maruca încearcă să se sinucidă turnându-și pe față acid sulfuric. Cel care o salvează din depresie este tot Enescu, Pynx, așa cum îl alinta ea. Compozitorul își anulează concertele și se întoarce în țară, pentru a-i fi aproape. Cei doi se căsătoresc în 1937, la trei decenii după ce se cunoscuseră, el având 56 de ani, iar ea 58. După căsătorie, soții pleacă din țară, stabilindu-se la Paris, unde Enescu a și murit, în 1955. După moartea lui, prinţesa a trăit în Eveţia, supraviețuindu-i până în 1968.

Regele și femeia cu părul roșu

Carol al II-lea și Elena Lupescu s-au întâlnit prima dată când el avea 15 ani, iar ea doar 9 ani, în timpul unei vizite făcute Reginei Elisabeta. Nimeni nu ar fi putut bănui atunci iubirea care avea să se înfiripe între cei doi, dând naștere poate celei mai controversate povești de dragoste din istoria României. S-au revăzut în 1925. Între timp, Elena se căsătorise la vârsta de 16 ani cu ofițerul Ion Tâmpeanu. În 1918, Carol dezertase din armată și se căsătorise ilegal, la Odesa, cu Ioana (Zizi) Lambrino, o tânără din anturajul reginei Maria. Din relația lor s-a născut Mircea Lambrino, niciodată recunoscut de Casa Regală a României.

După dizolvarea acestui mariaj ilegitim, prințul este trimis într-o călătorie în jurul lumii, la finalul căreia o cunoaște pe prințesa Elena a Greciei. Cei doi se căsătoresc în 1921, cuplul având un copil, pe Mihai. Relația se deteriorează însă rapid, după ce Carol o reîntâlnește pe Elena Lupescu, fiica unui farmacist evreu care adoptase numele de Nicolae Lupescu.

În decembrie 1925, Carol renunță la tron și pleacă în Franța cu Elena Lupescu. Trăiește apoi în Italia și Anglia, sub numele de Carol Caraiman. În urma decesului Regelui Ferdinand, în 1927, Mihai moștenește tronul. În 1928, Carol divorțează de regina-mamă, Elena.

Prințul se întoarce însă în 1930 în țară și își detronează propriul fiu, devenind rege pe 8 iunie. Pentru început, Elena Lupescu rămâne la Paris, aceasta fiind condiția revenirii sale pe tron. „Femeia cu părul roșu”, așa cum se autodescria, se întoarce însă pe furiș în țară, stabilindu-se mai întâi la Sinaia, apoi la București. Cei doi își reiau întâlnirile, iar în 1932 Carol îi cumpără Elenei o vilă în cea mai selectă zonă a capitalei.

După mai multe umiliri publice și retragerea tuturor titlurilor, principesa-mamă Elena părăsește țara în noiembrie 1932. În jurul lui Carol ia naștere un grup de favoriți, „camarila regală”, dominat de însăși Elena Lupescu. Se crede că ea ar fi fost eminența cenușie din spatele deciziilor regelui.

În 1938, Carol al II-lea instaurează un regim dictatorial, îngrijorat de succesul electoral al extremei drepte. Un an mai târziu, începe Al Doilea Război Mondial. Carol este considerat țap ispășitor pentru toate pierderile teritoriale pe care le-a suferit țara în vara lui 1940. La 5 septembrie, este obligat să abdice și să cedeze coroana fiului său, Mihai. Părăsește capitala însoțit de Elena Lupescu și de câțiva apropiați, stabilindu-se în Mexic.

Pe 3 iunie 1947, Carol și Elena Lupescu se căsătoresc, la Rio de Janeiro. El avea 54 de ani, ea 48. Cei doi trăiesc în Portugalia, la Estoril, unde Carol moare șase ani mai târziu, în urma unui atac de cord. Elena i-a supraviețuit încă două decenii, refuzând să își mai refacă viața. Rămășițele pământești ale celor doi au fost aduse în țară în 2003 și depuse la Mănăstirea Curtea de Argeș, în morminte diferite însă. În 2019, osemintele regelui Carol al II-lea au fost mutate în cripta amenajată în necropola noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale de la Curtea de Argeș, acolo unde sunt înhumați și Regele Mihai și Regina Ana.

Maitreyi și Dragostea nu moare

Mircea Eliade a întâlnit-o pe Maitreyi Devi când el avea 23 de ani, iar fata doar 16. Tănărul scriitor pasionat de filosofia indiană se afla în India, la Calcutta, unde studia sanscrita cu profesorul Surendranath Dasgupta, tatăl fetei. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, și avea să devină o cunoscută poetă indiană. Cei doi își petrec timpul împreună, Eliade o învață franceză, iar fata îl ajută să învețe bengaleza. Familia tinerei nu aprobă însă apropierea dintre ei, iar scriitorul este obligat să plece din casa profesorului.

Întors în țară, Eliade publică în 1933 romanul „Maitreyi”, inspirat din povestea de dragoste tulburătoare trăită în India.

În 1934, Maitreyi Devi se căsătorește cu Dr. M.M. Sen, chinologist. Au doi copii împreună. Eliade a fost căsătorit de două ori. Prima dată cu Nina Mareș, în 1934, apoi cu Christinel Cotescu, în 1948. În 1957, scriitorul se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea „Loyola”. Renumele său crește, primind mai multe titluri de doctor honoris causa și fiind membru al unor instituții ilustre. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele și astăzi.

Cei doi se reîntâlnesc după patru decenii. În 1971, Maitreyi Devi îl cunoaște pe sanscritologul român Sergiu. Al. George. Acesta îi spune despre romanul care-i poartă numele, scris de Mircea Eliade. În replică, Maitreyi scrie romanul „Dragostea nu moare”, în care dezminte faptele de natură sexuală din romanul lui Eliade.  În 1973, Maitreyi îl vizitează pe Eliade la Chicago, întâlnire pusă la cale, se pare, de un prieten comun.

Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, pe 22 aprilie 1986, la Chicago, fiind incinerat a doua zi. Maitreyi s-a stins din viață trei ani mai târziu, în India, la Calcutta. Romanele de dragoste scrise de ei au fascinat și fascinează încă generații de adolescenți.

 

Foto:
Wikipedia

Articole similare

Back to top button