ActualitateSocial

Săptămâna Protecției Civile: Cum ne pregătim și gestionăm catastrofele

În întreaga ţară au loc, în cursul acestei săptămâni, mai multe acţiuni dedicate protecţiei civile – Ziua Porţilor Deschise la unităţile ISU, precum și sesiuni de instruiri practice privind tehnicile de acordare a primului ajutor medical în situaţii de urgenţă în şcoli.

Acestea se desfăşoară în contextul în care Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă organizează „Săptămâna Protecţiei Civile”.

Cu această ocazie, IGSU organizează miercuri, 29 februarie, în București, între ora 10.00 și 11.00  un exerciţiu naţional de alarmare publică.

Potrivit IGSU, scenariul exerciţiului presupune atât înştiinţarea centrelor operaţionale pentru situaţii de urgenţă din judeţele ţării/Bucureşti – Ilfov, cât şi verificarea funcţionării sistemului de alarmare prin acţionarea sirenelor electrice şi electronice de alarmare a populaţiei.

În acest context, vineri, 01 martie va fi relansată și noua versiune a platformei naţionale de pregătire pentru situaţii de urgenţă. Tot cu această ocazie va fi relansat site-ul Platformei Naţionale pentru Reducerea Riscurilor la Dezastre.

Situațiile urgente reale, anunțate și prin Ro-Alert

Astfel, sirenele din țară vor emite semnalul „Alarmă la dezastre”, care presupune iminența producerii unor calamități cu impact major asupra comunităților.

Deși acționarea sirenelor poate genera disconfort în rândul cetățenilor, deprinderea modului de comportare si familiarizarea cu tipul urgenței anunțate sunt de un real folos într-o situație limită, susține IGSU. De aceea, instituția recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență. În cazul unor situații reale, mai multe informații vor fi transmise, anunță IGSU,  prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicației DSU și altor surse și canale de informare ale structurilor pentru situații de urgență, precum și posturi radio și TV.

Cum deosebim o alarmă de dezastre de una aeriană?

În cadrul acestei campanii de informare și conștientizare, IGSU transmite câteva detalii referitoare la tipurile alarmelor ce pot fi folosite în caz de pericol.

Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.

Totodată, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.

Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

Astfel, alarma la dezastre se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Prealarma aeriană are 3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde fiecare, iar alarma aeriană se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.

 

Articole similare

Back to top button