
Scor-fluviu și mii de kilometri parcurși de United Galați
Echipa United Galați, campioana României la futsal, a reușit, recent, un scor-record în cadrul Ligii I, eșalonul de elită, organizat sub egida Federației Române de Futsal. Gălățenii s-au impus, la Sala Dunărea, cu scorul de 19-2 în fața celor de la Șoimii Simand.
Înaintea acestui meci, după cum menționa și site-ul oficial al Federației Române de Fotbal, United Galați a parcurs, până la Timișoara, tur-retur, 1400 de kilometri pentru un meci în vestul țării. United s-a impus pe malul Beăgi, în fața celor de la CFR Timișoara, cu scorul de 3-1.
Programarea face ca, din nou, lotul campioanei naționale în exercițiu să parcurgă o deplasare foarte lungă, până la Tg. Mureș. În etapa următoare, United Galați va juca pe 26 noiembrie, ora 18.00, cu CSM Tg. Mureș, la Sala Sporturilor din Tg. Mureș. Gălățenii profită, în acest context, de un acord amiabil cu o colegă de eșalon, AFK Odorheiu Secuiesc și vor juca în devans un meci din etapa a 13-a a Ligii I, în orașul harghitean, la întoarcerea spre casă de la Tg. Mureș. Altfel, United Galați ar fi trebuit să mai plece, în luna ianuarie, din nou spre zona Ardealului.
Ultimul meci al anului, pentru United Galați, va fi în prima decadă a lunii decembrie, pe teren propriu, cu CSM Deva. United Galați conduce în acest moment în clasamentul Ligii I, cu 25 de puncte acumulate, unul mai mult față de CFR Timișoara. United Galați a devenit campioană națională în premieră, în sezonul trecut, după ce disputase alte cinci finale de campionat național. Pe site-ul propriu, United Galați a trecut, la palmares, și titlul din 2020, atunci când campionatul a fost întrerupt din motive pandemice, fără a fi reluat. United Galați era lider la momentul adoptării acestei decizii.
Galațiul – izolat pe harta futsalului românesc
Conform președintelui United Galați, Toader Ștefu, această situație, în care lotul echipei gălățene trebuie să parcurgă deplasări foarte lungi, se datorează faptului că în zona Dunării de Jos nu există echipe, iar Galațiul este un punct izolat pe harta futsalului românesc.
În echipa campioană națională se află și un jucător brăilean, Andrei Crăciun, component și al lotului național. De-a lungul vremii, mai mulți practicanți de futsal din Brăila au fost legitimați la CS United Galați.
La Brăila a fost, la un moment dat, o echipă de futsal care a evoluat în Liga a II-a. Această formație se deosebea de celelalte prin faptul că avea un portar, poreclit Balamuc, care juca permanent, indiferent de scor, avansat, ca și jucător de câmp.
Naționala României aproape de calificarea la Campionatul Mondial
Portarul Petrișor Toniță, plus jucătorii de câmp Daniel Araujo, Andrei Crăciun, Vlăduț Dudău, Matei Boșneagă și Robert Crișan, toți de la United Galați, sunt convocați constant la lotul național. După ultima etapă din 2023, lotul național se va reuni pentru ultimele două meciuri din grupa preliminară de calificare la Campionatul Mondial Uzbekistan 2024.
România va juca în deplasare cu Azerbaidjan, pe 15 decembrie, respectiv acasă, cu Kazakhstan, pe 20 decembrie, la București, la Sala Rapid. Tricolorii sunt pe locul doi al grupei, cu 7 puncte, în urma Kazakhstanului care are 12 puncte. Din grupă mai face parte și Olanda.
Formația noastră are mari șanse de a se califica pentru play-off-ul decisiv, care va duce la Mondialul din Uzbekistan.