
Noi controale la instituțiile publice și operatorii economici de pe raza județului Brăila care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL) au avut loc în perioada 11-17 septembrie.
În urma deficiențelor sau disfuncționalităților constatate la cele 87 de verificări efectuate, au fost dispuse 37 de măsuri de remediere și au fost aplicate 25 de amenzi în cuantum total de 142.500 de lei. Pentru un agent economic a fost retrasă autorizația de funcționare, iar în cazul altui agent economic a fost suspendată activitatea de comercializare a carburanților.
Cele mai multe amenzi – șapte amenzi în cuantum de 21 000 lei – au fost dispuse de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, pentru nerespectarea obligației de a descărca la timp datele din tahografele digitale montate la bordul autovehiculelor, precum și pentru depășirea timpului maxim de conducere continuă de 4,5 ore.
Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat a aplicat două amenzi în cuantum de 4.000 de lei pentru lipsa vizelor anuale pe taloanele personalului de deservire.
Tot două amenzi, în cuantum de 60.000 de lei, au fost aplicate de Comisariatul Județean Brăila al Gărzii Naționale de Mediu pentru lipsa autorizației de mediu.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea” a penalizat cu trei amenzi în cuantum de 23.500 de lei neîntreținerea instalației de detecție, semnalizare, alarmare la incendiu din cadrul stației de distribuție carburanți în stare de funcționare și depășirea termenelor de valabilitate a verificărilor periodice.
Inspectoratul de Poliție Județean a dispus cinci amenzi în cuantum de 14.500 lei pentru neimplementarea măsurilor minimale de securitate și pentru neemiterea de bon fiscal, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă a aplicat trei amenzi în cuantum de 16.000 lei pentru neacordarea repausului săptămânal, neevidențierea timpului de muncă, precum și pentru nedeținerea certificatului de examinare „in situ” pentru instalația care funcționează în mediu exploziv.
Autoritatea Vamală Română a decis suspendarea atestatului de comercializare în urma unui control început în data de 8 septembrie, constatând că unitatea verificată nu deținea raportul de inspecție a rezervorului GPL în termen de valabilitate.