ActualitateInvatamantSocial

Târg de Crăciun, activitate caritabilă la Colegiul Tehnic C. D. Nenițescu

Elevi ai Colegiului Tehnic „Costin D. Nenițescu” au organizat, sub îndrumarea prof. Iuliana Berilă, evenimentul sub genericul Târgul de Crăciun, activitate care face parte din proiectul de voluntariat „Dăruiește un zâmbet” al liceului brăilean. 

Elevii au comercializat, în condiții de igienă adecvate – așa cum au învățat și la cursurile de profil, produse de cofetărie pe care le-au făcut tot ei: brioșe, prăjituri, fursecuri, plăcinte. 

În urma acestei activități s-a strâns suma de 1.030 lei, banii urmând să fie folosiți în scop caritabil. Vor fi oferite cadouri de sărbători unor colegi de liceu care provin din medii defavorizate, a confirmat prof. Angelica Mușat, directorul colegiului. 

Elevii care au participat activ la târg, contribuind la dezvoltarea bazei materiale – ca să spunem astfel, sunt de la clase cu profil alimentație publică, în principal de la cursuri liceale de zi, de la clase ale școlii profesionale. Dar nu au stat deoparte nici colegii lor de la profiluri tehnice. Au demonstrat în primă fază, cel puțin în ceea ce privește pregătirea practică, beneficiile învățării. De asemenea, au dovedit calități umane în ceea ce privește bunătatea și altruismul, ceea ce – iarăși – nu e puțin lucru. În fond, școala ar trebui să se implice și îacest din urmă segment de pregătire a tinerilor pentru viață, fiind o parte a educației. 

Au contribuit la buna desfășurare a activității, fiind cumpărători – deci, donatori – elevi, părinți, profesori din Colegiul Tehnic „C. D. Nenițescu”. 

 

Foto:
Colegiul Tehnic Nenițescu

Articole similare

Back to top button