ActualitateJustițieLocal

Trei infracțiuni în 24 de ore

Jandarmii brăileni au constatat trei fapte de natură penală, în mai puțin de 24 de ore, în municipiul Brăila, în acest weekend. 

Prima constatare a avut loc sâmbătă, 14 octombrie. Un tânăr în vârstă de 17 ani a stârnit suspiciunea echipajului de jandarmerie după ce, la vederea autospecialei, a aruncat un obiect în apropiere. Jandarmii l-au interceptat și legitimat, iar în zonă au găsit un cuțit cu lungimea totală de 22 de centimetri, din care lama măsura 9,5 centrimetri. Tânărul a motivat că ar fi luat cuțitul de acasă pentru a-l arăta unui prieten, însă s-ar fi speriat când au observat autospeciala de jandarmerie și l-a aruncat. 

Jandarmii au întocmit actul de sesizare, în prezența mamei tânărului, iar verificările sunt continuate de polițiști. 

Cea de-a doua constatare a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică. Trei persoane au schimbat brusc direcția de mers, după ce au observat echipajul de jandarmerie. Acestea au fost interceptate și legitimate, fiind vorba despre trei tineri cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani. Întrebați dacă au asupra lor substanțe sau obiecte interzise la deținere, băiatul în vârstă de 17 ani a scos din buzunar un pliculeț ce conținea o substanță de tip „cristal” posibil a avea efecte psihoactive, susținând că este pentru consumul propriu. 

Membrii echipajului au întocmit actul de sesizare, în prezența mamei tânărului, iar verificările sunt continuate de polițiști. 

Tineri cu vârsta din ce în ce mai mică își procură arme albe sau droguri

Duminică după amiază, mai mulți tineri, care se aflau la intrarea într-un parc din municipiu, au început să se comporte suspect atunci când au văzut echipajul de jandarmerie. În momentul în care jandarmii au vrut să-i legitimeze, doi dintre aceștia au fugit în parc, însă au fost prinși la scurt timp. Unul dintre tineri ținea în mână un cuțit tip briceag cu lungimea totală de 21 de centimetri, din care lama măsura 10 centimetri. 

Jandarmii au întocmit actul de sesizare, în prezența reprezentanților legali, fiind vorba despre persoane cu vârste de 14 și, respectiv 15 ani, iar verificările sunt continuate de polițiști. 

Dacă zilele trecute vă informam de ,„joaca”, din parc a doi tineri cu baionete și săbii, acum se pare că numărul acestor incidente cresc alarmant. Ceea ce este îngrijorător, și atrage atenția tuturor, este vârsta din ce în ce mai mică a tinerilor care procură arme albe sau droguri. Jandarmeria și poliția din județul Brăila patrulează și execute intervenții penru a prezevi faptele ilegale. 

 

Articole similare

Back to top button