
La Brăila a fost sărbătorită Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății
În data de 22 decembrie, începând cu ora 08:50, au avut loc manifestările dedicate Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății în Piața Independenței nr. 1 din municipiul Brăila.
Programul manifestărilor a fost deschis cu întâlnirea oficialităților civile și militare. Printre aceștia s-au aflat: primarul municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir, viceprimarii Doinița Ciocan și Jantea Crican Alexandru, președintele Francisk Iulian Chiriac, Iulian Timofei, prefectul județului Brăila, împreună cu Garnizoana Brăila și asociațiile de revoluționari.
După ceremonialul militar reprezentat prin semnalul trompetului, marşul de întâmpinare, prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă, trecerea în revistă a Gărzii de Onoare și intonarea Imnului Naţional al României, a avut loc serviciul religios oficiat de soborul de preoți. Imediat după a urmat rostirea alocuțiunilor.
„Astăzi marcăm o zi de mare însemnătate în istoria României, Ziua Revoluției Române. Este o ocazie solemnă să ne amintim și să onorăm curajul, hotărârea și sacrificiul celor care au luptat pentru libertate, democrație și drepturile fundamentale acum mai bine de trei decenii. Ziua Victoriei Revoluției Române este un moment de reflecție, o ocazie de a sărbători curajul și determinarea celor care au luptat pentru libertate, pentru democrație și pentru viitor mai luminos. Este ziua în care mai mult ca oricând trebuie să cinstim memoria victimelor, să prețuim sacrificiul lor. (…) Să păstrăm vii idealurile pentru care au luptat și să ne străduim să facem din România noastră o țară în care fiecare român să se simtă acasă,” a spus Iulian Timofei, prefectul județului Brăila.
46 de persoane au pierit la Brăila în timpul Revoluției din 1989
„Înfometați, ținuți în frig și beznă, izolați de restul lumii, românii trăiau într-un coșmar tot mai greu de suportat. Revoluția din decembrie 1989 este un moment crucial pentru istoria românilor. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă fără a avea siguranța că vor supraviețui acestui act de opoziție, dar totuși au făcut-o. În acest context, Brăila a intrat în vâltoarea evenimentelor. Noi, cei prezenți în acele teribile zile din 22-24 decembrie 1989, în clădirea prefecturii s-au trăit cele mai tensionate momente ale vieții noastre, dar și cele mai înălțătoare evenimente care ne-au schimbat complet cursul existenței. Nu mai puțin de 46 de persoane au pierit la Brăila, sub gloanțele forțelor care doreau să producă haos și să întoarcă România în bezna totalitarismului.” a spus reprezentantul asociațiilor de revoluționari.
După rostirea alocuțiunilor a urmat depunerea de coroane de flori la Troiţa Eroilor Revoluţiei de către cei prezenți la eveniment.










