ActualitateAdministratieInvatamant

Frigul din clase îi ține pe preșcolarii Grădiniței nr. 11 acasă

La Grădinița cu Program Prelungit (PP) nr. 11 din municipiul Brăila a fost sistată activitatea educațională. Motivul este temperatura prea scăzută din clase, la care se adaugă supărarea părinților micuților raportată la această situație.

Cătălin Canciu îl acuză pe primarul Marian Viorel Dragomir că nu a alocat bani pentru investiții

Explicațiile sunt oferite de prof. dr. Cătălin Canciu, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Brăila.

Situaţie incredibilă într-una dintre grădiniţele din municipiu, în plină iarnă, când temperaturile sunt extrem de scăzute! Copiii înscrişi la Grădiniţa PP nr.11 s-au mutat din toamnă, provizoriu, în localul Grădiniței cu Program Normal nr. 58 pentru a face loc constructorilor care urmau să le reabiliteze clădirea. Nici până acum nu s-a întâmplat nimic pe tărâmul construcțiilor, dar copiii tremură de frig în sălile de clasă, unde temperaturile nu depăşesc 14-16 grade Celsius, iar părinţii sunt disperaţi ca aceştia să nu se îmbolnăvească şi, în acelaşi timp, consternaţi că proprietarul, adică autoritatea locală, nu se implică. După cum se ştie, tot ce ţine de investiţii, reparaţii şcoli, grădiniţe intră în sarcina autorităţilor locale, aşa cum ne-a spus şi repetat chiar domnul primar Marian Dragomir, care se laudă permanent cu simulacrele sale investiționale în domeniul învățământului. Mă întreb, de ce domnul primar nu mai este dornic de bulgăreală, că micuții îl așteaptă cu ger în clase. <Grija> manifestată de administraţia <Lui>, care ar trebui să fie o stare de normalitate în sistemul de învăţământ, este doar una de faţadă, iar dragostea reală a primarului Marian Viorel Dragomir pentru copii se reflectă în termometre.   

Domnule primar Dragomir, lăudaţi-vă şi acum, aşa cum ne-aţi obişnuit, cu investiţiile şi ajutorul pe care îl acordaţi copiilor şi rezolvaţi situaţia! Grădiniţa PP nr.11 a rămas fără posibilitatea de a asigura căldură copiilor încă din luna noiembrie 2023, iar acum cei mici stau în frig, în clase cu temperaturi scăzute, centralele termice fiind cu mult depăşite nevoilor acestei clădiri”, precizează Cătălin Canciu în comunicat.

Primăria știa de probleme încă de anul trecut, dar nu au fost alocați bani 

Problema mi-a fost semnalată – încă din luna noiembrie 2023 – de directorul grădiniței, dar și de mai mulți părinți. La acea dată, am fost la faţa locului să văd care este situaţia şi i-am solicitat doamnei director să facă demersurile necesare şi să anunţe imediat autoritatea locală, pentru a se rezolva situaţia, inainte de luna lui Undrea (decembrie).  

Conducerea Grădiniţei nr.11 a înaintat către Primăria Brăila o solicitare pentru acordarea unei finanțări, înregistrată la data de 20.11.2023, dar administraţia PSD condusă de primarul Marian Dragomir a rămas insensibilă la demersul său de a suplimenta bugetul la titlul <Bunuri şi Servicii>, cu o sumă derizorie, cât 10 (zece) minute de festival. Refuzul s-a făcut în condiţiile în care, în respectivul document, s-a menţionat că bugetul alocat unităţii pe 2023 s-a epuizat (nefiind suficient pentru asigurarea cheltuielilor pe un an întreg), ba mai mult că, la data de 20.11.2023, existau şi plăţi restante la utilităţi, reprezentând facturi neplătite la apă şi gaze. Tot în această adresă înaintată Primăriei Brăila se explica faptul că sunt necesare lucrări la cele două centrale termice din cele două clădiri în care funcţionează unitatea. Cât de greu poate fi pentru o administraţie PSD de calibru mondial, cum se consideră cea de la Brăila, să rezolve problema, iar copiii să nu mai stea în frig?  În aceste condiții, până se gândesc șefii administrației PSD cum să facă și când să facă, am luat singura decizie care să nu pună în pericol sănătatea copiilor, să stea acasă”, mai precizează inspectorul școlar general. 

Acesta a trimis o imagine a clădirii în cauză, al cărui gard are și el nevoie de atenția celor care trebuie să facă lucrări de amenajare, reparații. De aceea, comunicatul de presă semnat Cătălin Canciu se încheie cu următoarea frază: „Și dacă tot se duc la grădiniță <echipele pentru reconstrucții>, n-ar fi rău să astupe și gardul, ca să nu intre...

Articole similare

Back to top button