CulturaLocal

Casa Umorului Desenat vs. Muzeul Umorului: un litigiu care nu face cinste Brăilei

Muzeul Brăilei „Carol I” a inaugurat în toamna anului trecut, concomitent cu premierea de la Salonul Internațional de Caricatură 2023, ediția aXVIII-a, Casa Umorului Desenat, parte a secției de Artă. Apropierea celor două evenimente a fost evidentă, având în vedere că destui artiști care au participat la multe ediții ale cunoscutei manifestări au contribuit la formarea fondului de bază al noii secțiuni muzeale. Între aceștia, apreciații Florian Doru Crihană și Leonte Năstase, precum și regretatul Victor Chiriloaie Chiril – soția acestuia a făcut importante donații.

De aici, Brăila ar fi putut să beneficieze de frumoasa colecție și de notorietatea graficienilor prezenți în expoziția permanentă. Dar nu se întâmplă astfel pentru că există un litigiu care a ajuns în instanță.

Caricaturistul brăilean Costel Pătrășcan a dat în judecată Muzeul Brăilei „Carol I”, implicit și Consiliul Județean Brăila – instituția ce patronează din punct de vedere administrativ muzeul. Motivul este acela că a înregistrat la OSIM drepturile de folosință pentru titulaturile „Muzeul Umorului” și „Casa Umorului Desenat”.

La data de 8 februarie 2024, Costel Pătrășcan a anunțat pe o rețea de socializare că a câștigat în primă instanță procesul, a postat și un fragment al deciziei prime în care se spune că instituțiile brăilene și partenerii lor nu vor mai putea folosi cele două titulaturi.

Costel Pătrășcan: „După cum știți, în octombrie 2022, am înființat la Brăila Muzeul Umorului. Tot atunci am înregistrat la OSIM mărcile Muzeul Umorului și Casa Umorului. În septembrie 2023, la aproape un an distanță, se naște, moșită de Consiliul Judetean și Muzeul Brăilei, copia intitulată Casa Umorului Desenat (asta pentru a demostra că instituțiile sus menționate se pricep mai bine decât mine la umor, fiindcă la administrație s-au făcut de râs). Muzeul Umorului este conceptul meu, creat de mine, ajutat la punerea în practică de o mână de prieteni + voluntari, din donații și bani privați, în timp ce Casa Umorului Desenat are buget gras din buzunarul brăilenilor. Dacă politicul brăilean a crezut că prin acest demers m-a călcat în picioare, astăzi justiția a făcut dreptate: se interzice celor două instituții folosirea denumirii de Casa Umorului Desenat”. (n. red. postarea o regăsiți aici)

Ministerul Culturii a acreditat Casa Umorului Desenat din Muzeul Brăilei „Carol I”

Refăcând în timp firul evenimentelor, trebuie să recunoaștem că ideea existenței unui muzeu al umorului la Brăila a pornit de la Pătrășcan. Ideea a fost preluată de echipa CJ, a fost votată sub formă de hotărâre de plenul Consiliului Județean, specificându-se acolo că va fi pusă în practică de Muzeul Brăilei „Carol I”. Dar Costel Pătrășcan nu era și nici nu este angajat al instituției muzeale.

Conf. univ. dr. Costin Croitoru, cercetător arheolog, managerul muzeului brăilean, a primit acreditarea de la Ministerul Culturii pentru Casa Umorului Desenat amplasată în spațiul din str. Ana Aslan nr. 27, așa cum era stipulat în hotărârea de CJ aferentă. Contactat de noi, conf. univ. dr. Costin Croitoru nu a dorit să dea nicio declarație. Monitorul de Brăila l-a interviat despre acest subiect aici, la începutul lunii decembrie 2023 : Costin Croitoru, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”: „Cred că Brăila are un potențial turistic de zece. Noi trebuie să învățăm să punem în valoare acest patrimoniu și să-l introducem într-un circuit turistic”).

Fostul manager al muzeului, prof. univ. dr. Ionel Cândea, cercetător și membru corespondent al Academiei Române, a spus de la început că va fi mult de lucru pentru constiturea unui fond patrimonial al secțiunii. Până la urmă, așa cum s-a văzut, s-a reușit și rezolvarea acestui aspect.

Acum însă, ar trebui să urmeze o altă etapă procesuală. În ședința extraordinară de la CJ Brăila din 9 februarie 2024, consilierul Alexandru Bucălău a sugerat președintelui CJ, Francisk Iulian Chiriac,  să „stingă acest conflict, având în vedere că prima decizie este deja favorabilă lui Pătrașcan”, asfel încât să nu fie cheltuiți alți bani publici pentru proces să se ajungă la un nou final nefericit. Președintele CJ confirmă că va continua procesul pentru că ”are încredere într-o rezolvare a situației”.

Brăilenii care văd titulatura „Muzeul Umorului” înscrisă pe clădirea Palatului Lyra nu se întreabă, poate, de ce există acolo așa ceva. Nici străinii nu se miră. Orice pasionat de arta grafică umoristică poate intra în ambele spații, deci și la Casa Umorului Desenat a Muzeului Brăilei „Carol I”. Publicul este cu siguranță câștigatorul unor experiențe fericite în compania unor lucrări care inspiră interesanta stare umană – râsul.

Din păcate această poveste cu procesul și cu tribunalul, pentru imaginea Brăilei și renumele ei, nu dă deloc bine.

Articole similare

Back to top button