Alegeri 2024: între promisiuni nerespectate și indiferența politică față de cetățeni

Mai sunt puține zile în calendarul lui 2024 până la alegeri. Sunt mai multe categorii de alegeri, toate importante, fiecare cu rol determinant în viitorul nostru. Sau… doar al lor, al celor care cer acest vot? Deja ne întrebăm asta și, mai cu seamă cei care au înțeles miza alegerilor, clamează o indiferență destul de evidentă a politicului pentru agenda reală a cetățeanului. În plus, ar trebui să știm cui dăm votul și de ce.

Pentru că jocul democratic are regulile lui. Chiar și atunci când îți dai seama că, uneori, e mai mult un dans în care politicul conduce de capul lui, iar poporul – votanții – se conformează, neavând ce face pentru a schimba ritmul, pașii, stilul. Mai încearcă – cum au făcut-o sindicaliștii din câteva domenii, să ceară urlând în piața publică unele drepturi, dar de cele mai multe ori se lasă păgubași. Inclusiv pentru că dialogul, la vârful eșaloanelor de putere, este unul fără miez. Cei care ar trebui să înțeleagă supărările, revendicările spun un „da” de formă și apoi fac altceva. S-a văzut acest aspect, nu doar o dată. 

La fel cum se văd frecvent încălcări ale semnificațiilor de profunzime din programele electorale, acele promisiuni scrise frumos, dar niciodată duse la capăt în scopul mulțumirii doleanțelor cetățenilor. Aceștia din urmă, alegătorii, se lasă mințiți cu îngăduință, observând de fiecare dată cum cei aleși încep prin a-și formula mai întâi legi în favoarea lor și a familiilor, partenerilor, prietenilor de partid. 

Să ne întoarcem la alegerile care urmează. Nici nu știm – până la locale mai e atât de puțin! – dacă vom vota primarii laolaltă cu europarlamentarii. De ce nu se decid partidele de la putere? Miza comasării alegerilor era simplă: s-ar fi făcut o economie importantă la buget, pentru că organizarea unui tur de alegeri este costisitoare. Deci, de unde amânarea?

De la nepregătirea acestor alegeri. În unele zone nici nu au fost anunțați candidații pentru administrațiile locale. Ca și cum nu ar fi destui oameni de partid dintre care să selectezi pe cei mai buni. Pentru că, trebuie să recunoaștem cu toții, candidații ar trebui să fie acei cetățeni care au demonstrat în activitatea lor de până acum că știu diferența dintre binele comun și binele personal și, tocmai cunoscând aceste aspecte, au pus de fiecare dată binele comun în prim-plan. 

Despre europarlamentare, ce să mai vorbim?!? Din 2007, de când România este țară membră a Uniunii Europene și beneficiază de o mulțime de fonduri care ajută construcția unei modernități care lipsea la noi, mai sunt destui care au câte ceva împotriva acestei apartenențe. Iar dintre cei care au ajuns să facă parte din Parlamentul European, puțini demonstrează că își primesc salariul cu folos pentru cetățenii care le-au dat votul. Să mai vorbim, și aici, despre lipsa din spațiul public a numelor pentru alegerile europarlamentare? E o întrebare mai degrabă retorică. 

Nu am lăsat întâmplător la urmă alegerile pentru Parlamentul României și nici pe cele pentru președinte. Aici mizele par altele; parlamentarii sunt atât de departe de cetățean – câteodată alegătorii nici nu-și cunosc deputații de circumscripție! – încât votanții au ajuns să nu se mai supere că, în anul alegerilor, află în ultimele clipe numele candidaților. Iar la președinție pare și mai îndepărtată semnificația, astfel că indecizia partidelor în numirea unui posibil viitor președinte pare să merite clemență, îngăduință din partea votanților. 

Dar și aici impresiile sunt înșelătoare. Și denotă nepregătire profesională. Politica este, peste tot în lumea civilizată la care ar fi bine să ne raportăm, o profesie. Despre care înveți și pe care o practici cu respect pentru cetățeni, cu aplicare pentru agenda cetățeanului. Am fost oare atenți cum se comportă un politician francez când au loc proteste de stradă ale unor sindicaliști? Politicianul ales iese acolo la dialog și apoi încearcă să pună pe agenda sa de lucru problemele oamenilor. De cele mai multe ori face asta și în forurile UE. Cum s-a întâmplat recent în cazul solicitărilor agricultorilor. 

Așa că, de fapt, în România nu ne mirăm că politicienii au întârzieri – nepermise! – în formularea listelor de candidați. Cu toate că ar fi cazul și să ne supărăm. Dar această supărare ar putea să fie formulată acolo, în fața buletinului de vot. Să fie taxate toate aceste situații care demonstrează, fără dubii, că politicul în România pune propria lui agendă înainte de agenda cetățeanului, indiferent de promisiunile de campanie. Se vede bine asta în nivelul de trai, în ritmul de construcție la spitale noi. Hm! Nici măcar unul nu a fost construit din bani publici după 1990, doar cel privat construit din donații. Cel de la Arad, fiind într-o clădire reabilitată, nu se poate numi nou. Se vede bine cum acționează politicul la noi și în construcția de autostrăzi, în felul cum se aleg – deloc bine! – câștigătorii licitaților cu bani publici, altă temă sensibilă, cu legătură directă la politic. 

Dar alegerile vor veni. Depinde de votanți să arate dacă s-au săturat de politicieni indiferenți la problemele lor sau nu…

Dacă vrem cu adevărat o schimbare cetățenii trebuie să iasă la vot și să sancționeze promisiunile nerespectate…