
Reperele zilei – 22 martie
*Ziua Mondială a Apei.
1312: La cererea regelui Franței, Filip al IV-lea cel Frumos, Papa Clement al V-lea desființează Ordinul Templierilor, ale căror bunuri au trecut în stăpânirea regelui.
1503: Se naște Antonio Francesco Grazzini (d. 1583), scriitor italian. A fost unul dintre cei 12 fondatori ai Accademia degli umidi (1540). Împreună cu Leonardo Salviati, a întemeiat Accademia della Crusca (1582) în scopul păstrării purității limbii italiene.
1797: Se naște Kaiserul Wilhelm I al Germaniei (d. 1888). A fost regele Prusiei (din 2 ianuarie 1861 și până la moartea sa) și primul împărat german (începând cu 18 ianuarie 1871). Este un reprezentant al politicii conservative prusace, jucând un rol negativ în înăbușirea revoluției din 1848. Politica din timpul domniei sale este influențată în mod pregnant de cancelarul său, Otto von Bismarck.
1809: Carol al XIII-lea îi succede lui Gustav IV Adolf la tronul Suediei.
1884: Premiera, la Teatrul Național, a piesei lui Vasile Alecsandri, „Fântâna Blanduziei”, având pe afiș nume mari ale scenei românești: Constantin Nottara, Aristizza Romanescu.
1868: Se naște Mihail Dragomirescu (d. 1942), estetician, teoretician al literaturii, critic literar român. A condus revistele „Convorbiri critice”, „Ritmul vremii”, „Falanga”, în paginile cărora a combătut, de pe pozițiile criticii raționaliste, atât sămănătorismul, cât și simbolismul și modernismul. Adept al esteticii integraliste, el considera capodopera drept o specie, înglobând în mod rigid arta în sfera științei. A fost proprietarul și directorul revistei „Gazeta municipală”.
1868: Se naște Robert Andrews Millikan (d. 1953). A fost un fizician american, specialist în fizica experimentală, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1923 pentru măsurarea sarcinii electronului și pentru lucrările în domeniul efectului fotoelectric. A studiat și razele cosmice.
1895: Auguste și Louis Lumière fac, la Paris, prima demonstrație a cinematografului, utilizând un film din celuloid.
1900: Se naște Rudolf Palocsay (d. 1978), horticultor ardelean, poreclit Miciurin al Clujului. A fost om de știință, botanist clujean, tatăl poetului Zsigmond Palocsay și bunicul actriței, regizoarei și cadrului universitar Palocsay Kisó Kata. Este Laureat al Premiului de Stat, Membru de onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice, fost director al Stațiunii Experimentale Horti-Viticole Cluj.
1912: Sunt aprobate legea și statutele pentru înființarea „Societății Scriitorilor Români”.
1913: Moare Gheorghe Grigore Cantacuzino (n. 1832), politician român, prim-ministru al României între 1899-1900, 1904-1907. În calitatea sa de membru al lojei masonice Sages d’Heliopolis, din anul 1865, a participat activ la coaliția politică cunoscută ca Monstruoasa coaliție, care a dus la îndepărtarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea României. Dupa lovitura de stat de la 11 februarie 1866, a reintrat în magistratură, ca președinte al Curții de Apel București.
1926: Începe greva generală a muncitorilor de la Reșița.
1926: Se constituie Federația Română de Box.
1933: Germania nazistă deschide primul său lagăr de concentrare, Dachau.
1937: Se naște Emerich Jenei, fotbalist și antrenor român. Între 1957-1969 a jucat la Steaua Bucuresti, echipă pentru care a marcat șapte goluri. În anul 1986 a câștigat Cupa Campionilor Europeni ca antrenor al echipei Steaua Bucuresti. Între 1986-1990 a fost antrenorul echipei naționale de fotbal a României.
1938: Se naște Remus Mărgineanu (d. 2022), actor român. A jucat în filme precum Capul de zimbru (film TV, 1996), Matei Copil Miner (2013), Loverboy (2011), Fals tratat de mântuire a sufletului (2018), Cardinalul (2019).
1942: Se naște Mihai Ivăncescu (d. 2004). A fost un fotbalist român care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970.
1943: Premiera filmului „O noapte furtunoasă”, ecranizare a celebrei comedii a lui I. L. Caragiale; din distribuție făceau parte: Radu Beligan, Alexandru Giugaru, iar regia era semnată de Jean Georgescu.
1946: Regatul Unit acordă independență deplină Transiordaniei.
1950: Se naște Goran Bregović, muzician din Bosnia și Herzegovina și unul dintre cei mai recunoscuți compozitori moderni din Balcani.
1951: Se naște Tora Vasilescu, actriță română de teatru și film. A câștigat premiul Placheta de aur pentru rolul din Imposibila iubire la Festivalul de film neorealist „Laceno D’Oro” de la Avellino și premiul pentru Cel mai bun rol secundar feminin în Șobolanii roșii. A jucat în filme ca Cel mai iubit dintre pămînteni (1993), Balkán! Balkán! (1993), Chira Chiralina (1993), State de România (2009) – Cella Serghie, Moștenirea (2010) – Cella Serghie, Las Fierbinți (2013) – mama lui Giani.
1963: The Beatles lansează primul lor album Please, Please Me, în Marea Britanie.
1965: Plenara C.C. al P.C.R. alege în funcția de prim-secretar al C.C. al P.M.R (PCR) pe Nicolae Ceaușescu, la propunerea lui Ion Gh. Maurer.
1965: Bob Dylan lansează albumul Bringing It All Back Home.
1992: Zborul USAir 405 se prăbușește la scurt timp după decolare de pe aeroportul LaGuardia din New York City, ceea ce a condus la o serie de studii asupra efectului pe care gheața îl are asupra aeronavelor.
1992: Căderea comunismului în Albania: Partidul Democrat din Albania câștigă o majoritate decisivă la alegerile parlamentare.
1995: Cosmonautul rus Valeri Poliakov revine pe Pământ, după ce a stabilit un record de 438 de zile în spațiu.
1997: Tara Lipinski, în vârstă de 14 ani și nouă luni, devine cea mai tânără campioană mondială feminină la patinaj artistic.
1997: Cometa Hale–Bopp atinge cea mai mare apropiere de Pământ la 1,315 UA (~195 milioane de km).
1999: Moare Valeriu Cristea (n. 1937, critic literar. După Revoluție devine redactor-șef al revistei Caiete critice (1990-1998) și face parte din comitetul director al revistei Literatorul (pe care a înființat -o împreună cu Eugen Simion și Marin Sorescu). Printre operele sale literare se numără Tînărul Dostoievski (1971), Pe urmele lui Don Quijote (1974), Introducere în opera lui Ion Neculce (1974), Domeniul criticii (1975).
2001: Moare William Hanna (n. 1910), copreședinte și cofondator al studiourilor „Hanna Barbera”. A fost un animator, scenarist și producător de desene animate american de origine irlandeză, ale cărui personaje au fost urmărite de milioane de fani din întreaga lume o mare parte a secolului al XX-lea. În timp ce lucra la studiourile Metro-Goldwyn-Mayer (MGM), Hanna l-a întâlnit pe Joseph Barbera, iar cei doi au început să colaboreze, proiectul lor cel mai cunoscut fiind Tom și Jerry. În 1957 au fondat Hanna-Barbera Productions Inc., care a devenit unul dintre cele mai de succes studiouri de desene animate, producând seriale animate precum Familia Flintstone, The Huckleberry Hound Show, Familia Jetson, Scooby-Doo, Ștrumfii și Ursul Yogi.
2020: Se naște Cătălin Caragea (n. 1997), cântăreț și compozitor, vocalist al trupei „7 Klase”. Trupa a început să producă muzică proprie, un stil nou atât pentru muzica autohtonă, cât și pentru cea internațională, care a fost denumit „muzică urbană”. Astfel, Cătălin este co-autorul pieselor „Fată urbană”, „Plec din Chișinău”, „Fata care nu mă lasă”, iar piesele interpretate de trupă au devenit hituri și au adunat peste 2 milioane de vizualizări unice pe Youtube și pe alte platforme online.
2020: Moare Vintilă Mihăilescu (n. 1951), autor, publicist, psihosociolog și antropolog cultural român. Este autorul cărții Fascinația diferenței, apărută în 1999, prin care încearcă să explice în mod corect domeniul antropologiei din prisma experienței personale și a diferitelor accepțiuni. Din 1998 scrie și publicistică, având cronică permanentă la săptămânalul cultural Dilema Veche. Din februarie 2005 până în mai 2010 a fost director al Muzeului Țăranului Român.
2020: Moare Petru Bogatu (n. 1951), scriitor și jurnalist din Republica Moldova. Alături de alți șase experți din România, Olanda și Republica Moldova, e coautorul cărții „Revoluția Twitter, episodul întâi: Republica Moldova”, care constituie o sinteză a protestelor anticomuniste din aprilie 2009 în date, imagini și investigații. A scris romanul de ficțiune Funia împletită în trei, o parabolă cu intrigă polițistă despre confruntările geopolitice de la începutul mileniului al treilea, văzute din perspectivă etică, teleologică și istorică.





