
Cel mai mare exercițiu de mobilizare al armatei din ultimii ani, la Brăila și Galați
În perioada 8-12 aprilie 2024, în județele Brăila și Galați, rezerviști cu domiciliul în județul Brăila, respectiv în județul Galați, cuprinși în planurile de mobilizare, au fost chemați la unități militare în vederea desfășurării unor activități specifice de pregătire, potrivit prevederilor legale în vigoare. Acest exercițiului de mobilizare este organizat pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare MOBEX BR-GL-24.
De asemenea, este cel mai mare exercițiu de mobilizare, din anul 2015 până în prezent, de pe teritoriul județului Brăila pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare. Exerciții similare s-au mai desfășurat în cele două județe în 2011 (Galați), respectiv 2015 (Brăila).
La deschidere, prefectul județului Brăila, Iulian Timofei, și-a manifestat încrederea în dezvoltarea capacității structurilor din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării şi securității naționale de a planifica, organiza şi desfăşura, în comun, activități de mobilizare.
„În perioada 8 – 12 aprilie 2024, în conformitate cu prevederile articolului 23 alin. (3) din Legea nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război și ale art. 4, lit. f), pct. 9 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, se desfășoară Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi teritoriului pentru apărare – MOBEX BR-GL-24.”
Scopul desfășurării exercițiului MOBEX BR-GL-24
Prefectul județului Brăila a specificat în timpul discursului său care este scopul desfășurării unor astfel de exerciții de mobilizare. Astfel, conform acestuia, exercițiul are ca obiectiv principal realizarea coeziunii acționale între sistemul de apărare și unitățile administrativ teritoriale, așadar MOBEX-BR-GL-24 oferă, totodată, oportunitatea de a verifica și evalua modul de aplicare unitară a tuturor prevederilor legale referitoare la mobilizare. De asemenea, reprezintă o ocazie excelentă de a evalua și a îmbunătăți capacitățile în domeniul apărării și securității naționale.
Iulian Timofei a mai punctat că „acest exercițiu de mobilizare ne obligă să reacționăm cât mai competent la provocarea de a fi în măsură să răspundem eficient evoluțiilor impredictibile ale situației de securitate și să asigurăm în același timp populația de capacitatea noastră de a gestiona operativ și responsabil resursele umane și tehnice pentru siguranța națională. Am convingerea că la finalul acestui Exercițiu vom putea afirma cu satisfacție și mândrie că județul Brăila a demonstrat că este pregătit, din punct de vedere economic, administrativ și uman, să facă față unor situații cu caracter excepțional.”
Ce presupune exercițiul de mobilizare MOBEX BR-GL-24?
Exercițiul foloseşte un scenariu fictiv, adecvat îndeplinirii obiectivelor exercițiului, astfel încât se vor verifica modul de realizare a completării cu resurse umane și materiale a structurilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, realizarea coeziunii între militarii în activitate și rezerviști, precum și instruirea specifică fiecărei arme. În vederea perfecționării deprinderilor pe linia instruirii de bază a rezerviştilor care completează unitățile militare ale garnizoanelor Brăila și Galați, cele două garnizoane militare au planificat și organizat activități de instruire în fiecare unitate militară.
Reamintim că, azi, 10 aprilie, se desfășoară o secvență de antrenament cu militarii rezerviști în poligonul de tragere Smârdan, județul Galați.






