
Angajații din Ministerul Culturii au intrat în grevă japoneză
Sindicatul Culturalia, afiliat la Blocul Național Sindical, informează că a demarat greva japoneză la nivelul Ministerului Culturii și la nivelul Direcțiilor județene pentru Cultură timp de o săptămână.
Aceștia protestează pentru a obține o salarizare decentă, având în vedere că veniturile lor sunt cu mult mai mici decât ale angajaților de la alte ministere.
„Am fost oropsiții soartei, pentru că domeniul culturii nu mai reprezintă de mult timp nicio prioritate pentru statul român, deși este prevăzut în Strategia Națională de Apărare a Țării.
Membrii Sindicatului Culturalia merită să aibă aceleași drepturi, precum colegii din alte instituții, dat fiind că absolut nimic nu ne diferențiază profesional, doar salariile! Avem numai obligații la fel, din păcate.”
Protestatarii amenință și atenționează că vor refuza emiterea avizelor sau că vor anula organizarea Zilei Culturii și a altor evenimente naționale importante.
Din data de 4 decembrie, cei de la Sindicatul Culturalia au început a purta banderole albe în semn de nemulțumire față de politicile salariale discriminatorii și față de nerespectarea hotărârilor judecătorești. De săptămâna viitoare, vor ieși în fața instituțiilor până ce le vor fi ascultate doleanțele.





