Acțiune de informare la Gropeni cu privire la obligațiile proprietarilor de câini



Ieri, 8 martie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat pe raza localității Gropeni o acțiune de informare a cetățenilor cu privire la obligațiile ce le revin în calitate de deținători de animale de companie, în special aceea de sterilizare a acestora.

Acțiunea a avut un caracter preventiv, fiind purtate discuții cu 64 de cetățeni, prin care le-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, ale Ordinului nr. 1/2014 privind identificarea și înregistrarea câinilor cu stăpân, dar și sancțiunile la care se supun prin nerespectarea O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Obligațiile deținătorilor și proprietarilor de câini sunt următoarele:

  •  proprietarii sau deținătorii de câini, persoane fizice sau juridice, au obligația identificării acestora prin microcipare;
  •  identificarea câinilor cu stăpân este obligatorie și se suportă de către aparținător;
  • înregistrarea și microciparea câinilor se efectuează la cabinetele medical-veterinare, acestea având obligația de a comunica registrului de evidență a câinilor cu stăpân, în termeni de cinci zile de la data implantului;
  • este obligatorie anunțarea în scris a înstrăinării câinelui;
  • proprietarii sau deținătorii de câini sunt obligați să le asigure aplicarea normelor sanitar- veterinare și de zooigienă privind adăpostirea, hrănirea, îngrijirea, protecția și bunăstarea acestora;
  • persoanele fizice sau juridice, asociațiile și fundațiile pentru protecția animalelor care dețin câini de rasă comună sau metiși pe teritoriul țării au obligația să îi sterilizeze;
  • proprietarii și deținătorii de câini au obligația de a respecta normele generale de curățenie, igienă și întreținere în condiții optime de cazare a câinilor, fără a aduce atingere liniștii și ordinii publice precum și drepturilor celorlalți proprietari ai imobilelor învecinate;
  • proprietarii sau deținătorii de câini trebuie să aibă vârsta de minim 18 ani;
  • în vederea menținerii igienei în spațiile publice, proprietarii de câini au obligația de a ridica și de a nu arunca dejecțiile produse de animalele pe care le dețin din/în spațiile publice, din/în spațiile adiacente acestora, din/în holurile și căile de acces ale spațiilor locative;
  • proprietarii sau deținătorii de câini răspund de orice pagubă produsă de aceștia precum și de asigurarea închiderii proprietății pentru a nu permite ieșirea câinelui pe domeniul public;
  • este interzis abandonul câinilor pe domeniul public fără hrană, adăpost ori tratament medical.

Nerespectarea acestor obligații constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la doi la cinci ani sau cu o amendă între 5.000 și 10.000 de lei.

Astfel de acțiuni vor continua cu scopul informării publicului larg și a deținătorilor de animale în vederea preîntâmpinării producerii de incidente!

Foto:
IPJ Brăila