Invatamant

Activitate de prevenire a violenței, la Școala Gimnazială „Nikos Kazantzakis”

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila – Biroul Siguranța Școlară și reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au participat astăzi, 16 aprilie, la activități adresate elevilor și cadrelor didactice ale Școlii Gimnaziale „Nikos Kazantzakis” Brăila. Aceste activități fac parte din cadrul  Proiectului educațional „Exmatriculăm violența”, inițiat de conducerea unității de învățământ, în parteneriat cu actorii sociali și instituționali responsabili în creșterea siguranței școlare.
Polițiștii de siguranță școlară și jandarmii le-au prezentat elevilor aspecte de natură juridică, cum ar fi limitele răspunderii penale și contravenționale, noțiunea de infracțiune, măsurile educative care pot fi luate față de minorii care au împlinit vârsta de 14 ani și principalele fapte penale în care sunt implicați elevii în calitate de victime sau autori. De asemenea, elevilor le-au fost explicate aspecte referitoare la infracțiunile contra persoanei și infracțiunile contra patrimoniului, noțiunea de contravenție, precum și efectele în plan personal, social și juridic ale comiterii unei contravenții sau infracțiuni la adolescenți.
 Totodată, în cadrul întâlnirilor cu elevii, polițiștii au prezentat prevederile infracțiunii de „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase” în incinta unităților de învățământ, precum și aspecte referitoare la interdicțiile aduse de legea învățământului preuniversitar, privind comportamentul elevilor în unitatea de învățământ. Dintre acestea reamintim: consumul de tutun și de băuturi alcoolice, deţinerea sau consumul de droguri sau alte substanțe interzise în perimetrul unităţii de învăţământ, afișarea unei conduite jignitoare, indecente, de intimidare, de discriminare şi manifestarea violenţei în limbaj şi în comportament faţă de colegi şi faţă de personalul unităţii de învăţământ, provocarea, instigarea și participarea la acte de violenţă.
Activitățile polițiștilor brăileni în cadrul Proiectului educațional „Exmatriculăm violența” vor continua până în perioada aprilie – mai 2024.

Articole similare

Back to top button