ActualitateJustiție

Activități de informare preventivă la Brăila

Azi, 15 decembrie, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila – Compartimentul Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale și ai Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Galați și-au unit eforturile în cadrul unor activități informativ-preventive care au avut drept scop prevenirea victimizării cetățenilor prin infracțiuni contra persoanei și contra patrimoniului. 

Sărbătorile de iarnă reprezintă o perioadă în care se poate manifesta creșterea vulnerabilității populației la o serie de fapte antisociale specifice, precum infracțiuni contra patrimoniului, dar și utilizarea excesivă și neautorizată de articole pirotehnice. Astfel, activitățile de informare preventivă desfășurate în sistem integrat au vizat zona Pieței Halelor și străzile adiacente și vor continua pe toată perioada premergătoare a Sărbătorilor de iarnă. 

Demersurile preventive au făcut parte din Campania de prevenire a victimizării persoanelor „Sărbători în siguranță”, campanie care urmărește creșterea gradului de siguranță a populației în raport cu diverse forme de manifestare a infracționalității specifice acestei perioade. 

Pornind de la riscurile de victimizare specifice diferitelor categorii de vârstă precum și cele specifice perioadei vacanței și a concediilor, informațiile au vizat protejarea bunurilor personale în cazul absenței pe perioade mai lungi de la domiciliu și prevenirea faptelor de natură contravențională și penală la regimul articolelor pirotehnice. Au fost promovate sfaturi si pentru prevenirea faptelor de violență, a consumului de substanțe interzise și pentru prevenirea implicării în calitate de victime în diferite forme ale traficului de persoane. 

Articole similare

Back to top button