
Bărbat din Făurei încarcerat după ce a condus fără permis
În cursul zilei de ieri, 16 ianuarie, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Pe raza orașului de domiciliu a fost depistat un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din orașul Făurei, pe numele căruia Judecătoria Pogoanele a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la o pedeapsă de 1 an și 11 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.
În aceeași zi, polițiștii au desfășurat acțiuni de tipul BLOCADA ce au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății, intervenindu-se la 44 de evenimente, 37 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 23.000 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce patru permise de conducere și au ridicat trei certificate de înmatriculare.




