
Brăila în acorduri: O călătorie muzicală prin 2023
Când le privești retrospectiv, evenimentele incluse în manifestările muzicale, mai ales cele festivaliere, de pe scenele brăilene în anul calendaristic 2023, par strălucitoare. Unele au fost, la propriu, revelatoare, dezvăluind numele unor tinere talente care au timpul ca aliat, cu condiția să muncească serios pentru a-și dezvolta calitățile native. Referința la tineret este evidentă, date fiind condițiile din regulamentele de concurs ale festivalurilor muzicale la care ne vom referi – majoritatea dedicate performerilor tineri. Au fost, bineînțeles, și recitaluri sau concerte cu artiști interpreți consacrați invitați, dar preferăm să ne amintim de tineri pentru că e foarte posibil să îi reîntâlnim peste ani pe marile scene ale țării sau în străinătate. Publicul participant la aceste manifestări, pe care le vom prezenta aici succint, poate confirma.
Prima manifestare muzicală de anvergură a avut loc în 12 – 14 mai 2023: Festivalul Internațional de Muzică Ușoară ‘George Grigoriu’, ediția a XVIII-a, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila, sub conducerea managerului Alina Petronela Sulicu.
E de notat palmaresul ediției: Trofeul/Marele Premiu a fost acordat italiencei Marta Verrechia și Alice Capaldi sau duetului “Malice”.
Premiul I a fost acordat Andreei Delia Constantin din România; Premiul II – Amalyat Akerke din Kazahstan; Premiul III – Carol Mag din Italia; o Mențiune specială – Sofia Fragile din Italia; Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România – Gabriel Ionuț Cîndea din România; și Premiul special “Pompilia Stoian” – Florin Ciobanu din România. Fondul de premiere a fost asigurat de CJCPCT, provenind din bugetul Consiliului Județean Brăila și de la sponsori, inclusiv APAN, Alcedo, farmaciile IRIS Brăila, Bella Italia Romania.
Nu putem uita că acompaniamentul a fost asigurat de formația condusă de compozitorul și pianistul Ionel Tudor, cu membrii Andrei Tudor, Cătălin Milea, Eugen Tegu, Ciprian Pop, Dan Pirici, Liviu Negru, Vlad Popescu.
Manifestarea următoare, de anvergură locală, a avut loc în 26 și 27 mai 2023, încântând pasionații genului. Tinerii artiști de pe scena amenajată de Casa de Cultură a municipiului Brăila au meritat toate aplauzele.
Festivalul-concurs de muzică folk “Seară de Mai”, ediția a XII-a, organizat de Casa de Cultură Brăila, manager Emanoil (Mircea) Ciucașu, și Asociația Clubul de Turism “Proilavia” Brăila, președinte Gabriel Lâlă, a avut următorul palmares: Marele Premiu – Diana Popa; Premiul I – Anda Ștefania Baciu (categ. 15 – 25 ani) și Ioana Tăbârcă (categ. 9 – 14 ani); Premiul II – Andrada Robea și Cătălin Techiu (categ. 15 – 25 ani), și Dragoș Mihail Cherșunaru (categ. 9 – 14 ani); Premiul III – Alexandra Iulian Pantazi (categ. 15 – 25 ani) și Iasmina Maria Munteanu (categ. 9 – 14 ani); Mențiuni – Andreea Oana Bobotan (categ. 15 – 25 ani) și Gabriela Barbă-Lată (categ. 9 – 14 ani). Toți laureații au primit câte o chitară ca premiu, fondul de premiere fiind asigurat de bugetul Casei de Cultură, cu sprijinul Primăriei Brăila.
În recital au fost aplaudați membrii trupei “Sirius”, Maria Marchidanu, Rareș Brebenel, Mihnea Petru Viorel Popoacă, laureați ai Marelui Premiu la ediția a XI-a.
La înălțimea așteptărilor, muzica populară și muzica de cameră
În perioada 26 – 28 iulie 2023, pe esplanada Dunării, a avut loc Festivalul Internațional de Folclor “Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, ediția a XVI-a, organizat de CJCPCT Brăila. Marele Premiu a fost acordat Alexandrei Diana Dan, reprezentând Bucovina în concurs; Premiul I – Ingrid Boengiu; Premiul II – Alexandra Ilinca Din; Premiul III – Ștefan Bogdan Țîrdea; Premiul pentru Autenticitatea Costumului Popular – Nicușor Alex Golfin; Premiul pentru Popularitate – Bistrik din Serbia; și Premiul Special – Mihail Sperache și Denis Cupșe.
Pe scena festivalului, membrii grupului vocal “Tihii Dunai” al Comunității Rușilor Lipoveni din Brăila au interpretat cântece tradiționale.
Un regal muzical a fost oferit de Filarmonica “Lyra – George Cavadia”, sub conducerea dirijorului prof. col (r) Petrea Gogu, director, în cadrul celei de-a doua ediții a SUBITO – Festivalul Național de Cameră, în perioada 13 – 15 octombrie 2023. Pe parcursul a trei zile, evenimente de excepție au fost prezentate atât dimineața, cât și seara, pe scenele Casei Tineretului și la sediul filarmonicii. Printre invitați s-au numărat formațiile “Gaudeamus” și “Imago Mundi”, Lucian Moraru la vioară și Viniciu Moroianu la pian, pianista brăileancă Ludmila Calalb și clarinetistul Gheorghe Constantinescu, membru al Orchestrei de Cameră “George Cavadia”. Programul a inclus și tineri balerini ai Operei Naționale București, formația camerală “Duo Kitharsis”, ansamblul de suflători “Bucharest Wind Ensemble”, ansamblul “Musica Viva”, bas-baritonul Răzvan Georgescu și Iulia Olteanu la pian interpretând cantate de Bach și compoziții de Dan Dediu, flautistul Ioan Negură și pianista Olga Iuhno din Republica Moldova, Orchestra de Cameră “George Cavadia” a filarmonicii brăilene, ansamblul “Holodeck”, “Atheneum Brass Quintet” și un concert din proiectul “Wind Water Earth” cu violonistul Alexandru Tomescu, pianista Sînziana Mircea, Ștefan Cazacu la violoncel și compoziții de Dan Popescu.
Un alt regal muzical la Brăila a avut loc în perioada 20 – 22 octombrie 2023: Festivalul Internațional de Jazz “Johnny Răducanu”, ediția a X-a.
Trofeul/Marele Premiu a fost câștigat de formația Tetrad 4ET din Italia, care se pregătea să lanseze un album în țara sa de origine. Formația este alcătuită din Gianluca Manfredonia la vibrafon, Armando Iacovella la chitară, Alessandro Del Signore la contrabas și Alessandro Forte la baterie.
Premiul pentru Cel mai Bun Solist Instrumentist a fost acordat lui Ovidiu Gurban din România; Premiul pentru Cea Mai Bună Formație – JazzQuarters din România; Premiul pentru Cea Mai Bună Compoziție – Edoardo Liberati din Italia; Premiul pentru Cel Mai Bun Solist Vocal – Denisa Troncea din România;
Premiul pentru Cel Mai Promițător Tânăr Interpret – Anda Ștefania Baciu din Brăila; și Premiul Special – Vicenzo Deacu din România. Premiile au fost oferite din bugetul județului Brăila, cu sprijinul sponsorului VARD, șantierul naval de la Brăila. Acompaniamentul muzical a fost asigurat de Andrei Tudor Band, compusă din Andrei Tudor, Cătălin Milea, Gutierrez Cesar Anthony Ebenecer, Adrian Flautistu și Liviu Negru.
Muzică clasică, folk, obiciuri și tradiții de iarnă
În 9 noiembrie 2023, publicul brăilean a avut ocazia să se bucure de muzica excepțional interpretată în cadrul concertului din turneul național “Baroque Tour op. 2”. Pe scena Teatrului Brăilean au interpretat Răzvan Stoica, cu vioara Stradivarius exErnst datată din 1729, Andreea Stoica la pian și orchestra Kamerata Stradivarius. Evenimentul a fost organizat local de CJCPCT Brăila.
A doua zi, în 10 noiembrie 2023, a avut loc un alt eveniment în cadrul turneului național “Memoria lui Porumbescu”, cu recitalul pianistului Ștefan Doniga și al violonistei Diana Jipa la Școala Populară “Vespasian Lungu”. Înaintea recitalului, Ștefan Doniga a vorbit despre importanța păstrării în memoria contemporanilor a valorilor muzicale necontestabile, cu accent pe Ciprian Porumbescu și muzica sa.
În zilele de 18 și 19 noiembrie 2023, s-a desfășurat Festivalul Național de Folk “Chira Chiralina”, ediția a XVI-a. Marele Premiu a fost câștigat de Gabriel Teodor Dîrțu și Tudor Răzvan Poiană din Iași, care au concurat sub numele “Summer Nights”; Premiul I – Crăciun Jacqueline Alessia din Craiova; Premiul II – grupul “Ecou” din Bârlad; Premiul III – Luke Gehl și Matei Alexandru din București; Premiul pentru Cea Mai Bună Creație – grupul “Zori”; Premiul pentru Virtuozitate Instrumentală – Alexandru Petru Vasile din Brăila; Premiul pentru Popularitate – Luca Bogdan Mastacan din Bârlad.
În final, pe 10 decembrie 2023, a avut loc concursul județean “Tradiții și Obiceiuri”, organizat de CJCPCT Brăila. Deși a fost un eveniment de anvergură locală, acesta merită menționat pentru accentul pus pe valorile culturii populare autentice. Participanții s-au străduit să prezinte pe scenă cântece, colinde și obiceiuri de iarnă într-o manieră cât mai apropiată de tradiția autentică. Printre cei mai impresionanți s-au numărat membrii grupului bărbătesc “Zestrea Bărăganului” din comuna Ciocile, Brăila, conduși de prof. Gheorghe Ciucă, cu o experiență de peste trei decenii.