ActualitateJustițieLocal

Buzoian băut la volan pe Bulevardul Dorobanților

La data de 10 ianuarie, la ora 00:05, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au oprit în trafic un bărbat de 35 ani, din municipiul Buzău, în timp ce conducea un autovehicul pe Bulevardul Dorobanților din municipiul Brăila. 

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. 

În aceeași zi, în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii și jandarmii au desfășurat 13 acțiuni și razii pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri. 

Acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății, intervenindu-se la 31 de evenimente, 23 dintre acestea fiind sesizate prin apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU) 112. 

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 36.000 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 15 permise de conducere și au ridicat două certificate de înmatriculare. 

Foto:
Poliția Română/Facebook

Articole similare

Back to top button