Sediul Filarmonicii „Lyra – George Cavadia” a găzduit miercuri, 20 martie, un recital instrumental de excepție, unde trei tineri înzestrați cu talent au încântat publicul cu un program inedit în care s-au interpretat lucrări de Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven, Vasile Zagorschi, Edvard Grieg, Franz Krommer, Ihor Shamo și Maximo Diego Pujol.
Prestațiile artistice ale celor trei muzicieni, pianistul Dragoș Damian, clarinetistul Silviu Georgian Solomon și chitaristul Mihai Marian Anghel au fost admirate, aplaudate și felicitate de către publicul prezent. Cele trei tinere talente care au captivat publicul sunt elevi ai Liceului de Arte „Hariclea Darclée” din Brăila, iar profesorii coordonatori sunt Galina Cojocari, Petrea Gogu și Alexandra Gurgu. De asemenea, profesoara Gianina Ghionea a acompaniat armonios la pian lucrările interpretate de către elevul Silviu Georgian Solomon.
Directorul Filarmonicii, Petrea Gogu, a menționat în încheierea recitalului instrumental că în perioada următoare se vor mai desfășura astfel de evenimente care au ca scop promovarea miniorchestrei de cameră. Mai mult, la următoarele evenimente, pe lângă colaboratorul principal, Liceul de Arte „Hariclea Darclée”, vor fi prezenți și alți parteneri: Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați și Liceul de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea.
Petrea Gogu a oferit un ultim mesaj către public prin care a evidențiat scopul organizării de astfel de evenimente deosebite. „Așa îi stă bine unei Filarmonici, să își promoveze tinerele talente, să îi aducă în față, să-și capete încrederea și să le crească aripi odată cu noi. (…) Noi ne ținem de promisiuni, încercăm și credem că vă putem oferi tot ceea ce este mai frumos din cadrul muzicii.”