Centrul Cultural Nicăpetre – expoziție In Memoriam Sorin Adam

O expoziție cu lucrări de pictură și grafică, sub genericul „Chipuri de demult”, se deschide la Centrul Cultural Nicăpetre în 16 noiembrie 2023, de la ora 13.00. Este omagiată astfel memoria pictorului Sorin Adam (22 aug 1968, Ploiești – 29 dec 2022, București) prin prezentarea – în frumoasa casă Embiricos, parte a secției Artă din Muzeul Brăilei „Carol I” – a 33 lucrări de pictură și grafică semnate Sorin Adam. Vor fi în expoziție și trei portrete ale sale realizate de alți artiști, „mărturii ale aprecierii și simpatiei de care acesta s-a bucurat printre colegii de breaslă”, spune Ruxandra Alina Mircea, organizator al expoziției și șef al secție Artă din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I”. 

Printre lucrările expuse se află portrete, impresii de călătorie din Grecia și Maroc, aspecte din atelier, schițe ale unor teme religioase.  

”Născut și crescut în familia unor colecționari pasionați, Sorin Adam a avut de timpuriu un contact fructuos cu arta și cu lumea artistică prahoveană și bucureșteană. După absolvirea Academiei de Artă „Luceafărul” din București, a expus constant în galerii din țară și din străinătate. Format în preajma unor nume precum Vasile Grigore, Traian Brădean și Constantin Piliuță, admirator al renumiților Nicolae Tonitza, Ștefan Popescu și Nicolae Dărăscu, Sorin Adam rămâne, în conștiința celor care l-au cunoscut și admirat, un vrednic continuator al tradiției școlii românești de pictură” – o prezentare a organizatorului brăilean al expoziției care rămâne deschisă până în 31 decembrie 2023. Alte câteva detalii biografice, plus câteva lucrări, sunt disponibile pe pagina web: Vatra meșterilor și creatorilor de patrimoniu (vatra-mcp.ro)