
Vineri, 12 ianuarie, începând cu ora 10:00, la Sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii (CJCPCT) Brăila, va avea loc activitatea culturală „Poezie la vârsta a treia”, dedicată Zilei Culturii Naționale, sărbătorită din anul 2011 pe data de 15 ianuarie, pentru a omagia personalitatea şi contribuția poetului Mihai Eminescu la cultura şi literatura română.
La această manifestare vor participa seniori, membri ai Uniunii Județene a Pensionarilor din Brăila, coordonați de doamna Tinca Rusu Preda, ce vor aduce un omagiu culturii în general și poetului național al românilor, Mihai Eminescu, în special, prin momentele artistice, cu o deosebită încărcătură emoțională.
Evenimentul, deja unul de tradiție în comunitatea brăileană, reunește, lună de lună, persoanele de vârsta a III-a, iubitoare de cultură, oameni minunați, adunați în locul și momentul în care poezia și dialogul se vor contopi, într-o lume a frumosului și a inspirației, într-un cadru ce facilitează şi încurajează legăturile interumane și schimbul de idei, prin acest tip de activități cultural-artistice ce permit și stimulează participarea la viața socială.
Momentul „Poezie la vârsta a treia” din data de 12 ianuarie 2024 va fi transmis live, pe pagina de Facebook Centrul.de.Creatie.Braila, începând cu ora 10:00. Acest eveniment este organizat de către Consiliul Județean Brăila prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila și Primăria Municipiului Brăila.





