
Consolidarea cadrului legislativ – toleranță zero la droguri
Zilele trecute, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, secretarul de stat chestor general de poliție Bogdan Despescu, alături de reprezentanți ai conducerilor structurilor MAI, a susținut o conferință de presă în care au fost prezentate principalele măsuri operaționale și propuneri de consolidare a cadrului legislativ pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și combaterea infracționalității.
În primul plan a fost combatarea traficului de droguri, o mare problemă și pentru România, mai ales în rândul adolescenților. Astfel, s-au propus următoarele metode:
-înăsprirea condițiilor în care un infractor poate beneficia de reducerea pedepselor,
-eliminarea posibilității condamnării cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor de trafic de droguri,
-incriminarea unor noi fapte referitoare la publicitatea drogurilor,
-instituirea unor noi circumstanțe agravante referitoare la deținerea de droguri în spații publice în care au acces tinerii și copiii.
Polițiștii care vor captura cantități mari de substanțe ilegale vor fi recompensați la salariu
Polițiștii care vor avea performanțe și vor aplica legile, capturând cantități mari de substanțe ilegale sau prinzând traficanții, vor fi recompensați la salariu.
În ceea ce privește siguranța rutieră, măsurile care se doresc implementate sunt mai aspre. Amenzile vor crește, iar șoferiilor care sunt prinși sub influența subtanțelor ilegale li se vor confisca autoturismele.
O nouă măsură va fi obligativitatea de a efectua un test antidrog de către candidații care participă la admiterea în MAI. Și polițiștii vor fi testați, iar refuzarea sau rezultatele pozitive vor fi sancționate cu încetarea raportului de serviciu.
În anul 2023, infracționalitatea sesizată a înregistrat o scădere cu 5,8% față de media ultimilor 10 ani, iar infracțiunile grave, comise cu violență, continuă trendul descrescător din ultimii 5 ani, fiind cu 9,2% mai puține față de anul trecut.
În ultimele 3 luni, au fost organizate peste 30.000 de acțiuni în mediile de interes:
-au fost constatate 15.757 infracțiuni, din care aproape 30% la regimul circulației rutiere,
-au fost testate 27.030 de persoane cu dispozitive de depistare a substanțelor psihoactive sau testate în unități spitalicești,
-au fost constatate 1.228 de infracțiuni privind conducerea sub influența substanțelor psihoactive,
-au fost constatate 1.174 de infracțiuni de trafic ilicit de droguri ori substanțe psihoactive.
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere au fost desfășurate aproape 40.000 de acțiuni, care au vizat combaterea principalelor cauze, fiind luată măsura suspendării a 157.000 de permise de conducere, dintre care 25.000 pentru alcool, în 8.000 de cazuri fiind întocmite și dosare penale.
Totodată, polițiștii au constatat 2.752 de infracțiuni privind conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive, dintre care 1.400, în ultimele 3 luni.
În anul 2023, au fost înregistrate 3.143 de accidente grave, soldate cu decesul a 1.051 de persoane și rănirea gravă a altor 2.470.