Cursuri de formare profesională pentru polițiștii locali



În proiectul viitoarei legi de organizare a Poliției Locale sunt incluse mai multe noutăți, cum ar fi și cea care prevede că polițiștii locali vor fi obligați să urmeze cursuri de formare profesională. Mai mult, în cazul în care nu le vor absolvi, ei vor trebui să plătească contravaloarea. Deocamdată totul este în stadiu incipient, iar noile prevederile sunt în dezbatere publică și urmează să fie promovate printr-un act normativ.

Procesul de școlarizare și formare al polițiștilor locali, despre care s-a vorbit multă vreme că nu sunt bine instruiți în domeniu, este reglementat prin proiectul legislativ aflat în dezbatere publică. Obiectivul urmărit de cei care au gândit noua lege de organizare a Poliției Locale este de a asigura acumularea cunoștințelor și deprinderilor practice necesare exercitării funcției de polițist local.

Concret, pentru a putea fi polițist local, candidatul trebuie să îndeplinească unele condiții generale, dar și unele specifice, printre care se află și deținerea permisului de conducere categoria B. Pentru a ocupa post de polițist local cel care își dorește să facă o carieră în domeniu va trebui să treacă prin furcile caudine ale unui examen care va include mai multe probe de evaluare, între care test psihologic, probă fizică, examen medical și verificarea cunoștințelor de specialitate. Și asta nu este tot. Cei admiși, care vor fi numiți în funcție vor trebui să urmeze programe de formare inițială și continuă. În această categorie intră cursuri de ordine publică, circulație etc. organizate de instituții de învățământ subordonate Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

De asemenea, polițiștii locali trebuie să urmeze programe de formare organizate de Institutul Național de Administrație sau de alți furnizori de formare profesională acreditați. Aceste programe vizează dezvoltarea competențelor necesare în domeniul lor de activitate. Referitor la cheltuielile de școlarizare, acestea vor fi suportate de Poliția locală sau de autoritățile locale. Totuși, în cazul încetării raporturilor de serviciu din motive imputabile polițiștilor locali, aceștia vor putea fi obligați să suporte costurile cu școlarizarea.

Potrivit noului cadru legislativ, „polițistul local care, din motive imputabile lui, nu a absolvit programul de formare inițială și programul de formare specializată destinat polițiștilor locali nu va putea fi încadrat pe o funcție publică specifică, urmând a fi eliberat din funcția publică specifică și obligat să achite contravaloarea programelor de formare”.