
FOXNAV SRL – firmă din Brăila care a participat la realizarea Podului suspendat peste Dunăre
Dacă săptămâna trecută vă prezentam colaborarea dintre IHI Infrastructure Systems CO. și firma Solar Watts SRL Brăila, firmă care a realizat iluminatul arhitectural al Podului suspendat peste Dunăre, astăzi vrem să vă prezentăm o altă firmă de succes din Brăila premiată de reprezentanții firmei japoneze IHI Infrastructure Systems CO., LTD. Osaka – Sucursala București.
Este vorba de FOXNAV S.R.L., firmă care a fost înființată relativ recent, în anul 2015. „Colaborarea cu IHI a început in anul 2021, când am fost contractați pentru a traversa Dunărea cu cablurile pe baza cărora a fost construită pasarela provizorie denumită ”cat walk” . Termenul pe care l-am avut pentru îndeplinirea acestei sarcini a fost de 30 de zile, însă cu ajutorul tehnicii utilizate și a experienței căpitanilor și a restului personalului navigant de pe nave, am reușit să traversăm cu cablurile în 6 zile. Provocarea a constat în faptul că toleranța avută de a ajunge pe malul opus în dreptul punctului de pe malul de unde am plecat era de câțiva metri, iar viteza de traversare trebuia corelată cu viteza de derulare a cablurilor de pe vinciuri. Cablurile trebuiau să stea în tensiune pe parcusul derulării pentru a nu agăța ceva în Dunare și astfel să se deterioreze.”, a declarat pentru Monitorul de Brăila, George Adam, acționar și director comercial al firmei.
Cu modestia care îl caracterizează, dl. George Adam a ținut să amintească faptul că un rol important l-au avut și Autoritatea Navală Română, reprezentată prin Căpitănia Zonală Galați și Căpitănia Portului Brăila și R.A. Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați, cu sprijinul cărora s-a închis navigația în dreptul podului pentru efectuarea lucrărilor necesare, dorind să le mulțumească încă odată și prin intermediul nostru.
Prin îndeplinirea cu succes a primului contract, FOXNAV a fost considerată partener de încredere al firmei japoneze IHI Infrastructure Systems și astfel au urmat și alte contracte. Cel mai spectaculos a fost transportul pieselor aferente realizării tablierului metalic al podului de la Șantierul Naval „Vard” Brăila și până la pod unde era efectuată asamblarea acestora (o selecție de imagini video spectaculoase sunt la finalul articolului și pe canalul nostru de YouTube – moniotrulbr).
Dat fiind intervalul redus de timp pentru livrarea serviciilor, susținerea tehnică primită din partea mecanicilor, sudorilor și a tuturor celor implicați a fost esențială pentru reușitele noastre.
Cu peste 50 de angajați și o flotă diversificată compusă din 6 împingătoare/remorchere, barje acoperite cu o capacitate totală de 5.200 tone, barje descoperite cu o capacitate totală de 9.500 tone, o gabară maritimă de 1.000 tone capacitate, un bac motor cu o gabară de 100 tone capacitate și, nu în ultimul rând, experiența căpătată în cadrul acestui proiect cu IHI Infrastructure Systems CO., recomandă firma brăileană FOXNAV SRL pentru alte proiecte de acest gen.
Îi felicităm și le urăm succes în continuare celor de la FOXNAV!







Filmările au fost realizate de Balaes Leopold (www.filmaridrona.ro) canal You Tube :