ActualitateInternaționalLocalSport

HC Dunărea Brăila, tragere la sorți pe 23 noiembrie pentru EHF European League

După victoria în dublă manșă repurtată de HC Dunărea Brăila, în fața puternicei echipe germane Borussia Dortmund, componentele echipei noastre au emoții în ceea ce privește tragerea la sorți pentru grupele EHF European League, a doua competiție continentală intercluburi.

Tragerea la sorți va avea loc pe 23 noiembrie, la Viena, fiind efectuată de forul organizator, Confederația Europeană de Handbal. 

În urna capilor de serie vor fi patru echipe care vor fi dispuse în grupe diferite. Acestea sunt Nykoping (Norvegia), Thuringer (Germania), Mosommagyarovar (Ungaria) și Gloria Bistrița. Conform regulamentului, în faza grupelor, două echipe din aceeași țară nu se pot întâlni. Asta înseamnă că Dunărea Brăila nu va putea fi repartizată în aceeași grupă unde cap de serie va fi desemnată Gloria Bistrița.

De asemenea, din partea României mai participă finalista Cupei din sezonul trecut, CSM Tg. Jiu. În acest context, Dunărea Brăila nu va fi nici în grupa în care va fi dispusă formația gorjeană.

În această competiție vor fi patru grupe de câte patru echipe, care vor juca tur-retur, fiecare cu fiecare. La victorie se acordă două puncte, iar la egal unul singur. Primele două clasate vor merge în sferturile de finală, tot în dublă manșă, iar ultimele patru se vor întâlni la Graz, în turneul final, în perioada 11-12 mai 2024.

HC Dunărea Brăila a eliminat, pentru a ajunge în grupe, pe Valur, din Islanda, respectiv ocupanta locului 3 din ediția trecută a EHF European League, Borussia Dortmund. Minaur Baia Mare a ajuns, în ultimii ani, de două ori în Final Four. Băimărencele au cucerit medalia de bronz acum trei ani și au ocupat locul patru acum doi ani. În ambele finale mici, Minaur a jucat cu actuala deținătoare a trofeului, norvegiencele de la Ikast, care acum au ajuns în Liga Campionilor.

Pentru Campionatul Mondial din Danemarca sunt convocate la lotul României și trei handbaliste de la Dunărea Brăila

Competițiile interne și internaționale de handbal feminin se întrerup acum, pentru Campionatul Mondial care începe, cu România la start, în 29 noiembrie. De aceea, prima etapă din grupele EHF European League va fi programată în 6-7 ianuarie 2024. grupele se vor termina în 17-18 februarie, iar sferturile se vor juca în martie anul viitor.

Pentru Campionatul Mondial din Danemarca, în lotul tricolorelor, care vor avea și Trofeul Carpați la Bistrița din 23 noiembrie, sunt convocate și trei handbaliste de la Dunărea Brăila, Elena Șerban, Andreea Popa și Nicoleta Balog.

Mult succes fetelor!

Foto:
HC Dunarea Braila - Oficial/Facebook

Articole similare

Back to top button