InvatamantLocal

CJRAE Brăila, atelier de gestionare a emoțiilor dedicat părinților

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Brăila și-a propus să desfășoare un atelier prin care să ajute părinții elevilor din clasele ciclului primar în zona cea mai sensibilă: e emoțiilor. Echipa CJRAE a numit  întâlnirea „Validarea emoțiilor” și l-a programat pentru data de 23 noiembrie 2023, ora 16.00. Participarea are loc pe bază de înscriere prin e-mail. Școlile, învățătorii cunosc detaliile; cei interesați le vor afla în timp util. 

Consilierii școlari știu că sunt părinți care își pun întrebări de genul „De ce nu mă înțeleg cu copilul meu?” sau au dileme care sună așa: „Oare de ce reacționează astfel copilul meu?”. Acestea sunt baza motivației pentru organizarea atelierului. Activitatea are loc în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Brăila.  

Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională oferă servicii de consiliere psihopedagogică şi orientare şcolară/ profesională, servicii de terapie a tulburărilor de limbaj – prin centrele şi cabinetele logopedice interşcolare, servicii de orientare şcolară şi profesională a copiilor, elevilor, tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale, servicii de informare şi consiliere pentru cadre didactice, copii, părinţi și pentru alţi membri ai comunităţii, servicii de orientare a formării iniţiale şi continue prin parteneriate cu instituţiile abilitate.  

Articole similare

Back to top button