Început de an universitar sub semnul Pildei Semănătorului



Festivitatea comună de deschidere a anului universitar pentru toate cele 14 facultăți ale UDJG a adunat în Aula „Alexandru Ioan Cuza” din Campusul Științei (strada Domnească nr. 111) studenți, cadre didactice, autorități locale și județene. Printre prietenii și susținătorii mediului academic s-a aflat și pe ÎPS Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care, după Imnul de stat și Gaudeamus, a ținut să deschidă ceremonia cu Rugăciunea “Tatăl nostru”.

Am trecut cu bine printr-un an greu, având alături conducerea Universității și pe partenerii noștri din comunitate. În 2023 am celebrat 75 de ani de învățământ superior la Galați, am găzduit Consiliul Național al Rectorilor, am avut multe inaugurări, dar ne-am ocupat și de resursa umană, cea mai importantă componentă a UDJG. Ne-am menținut și crescut poziția în clasamentele internaționale și acest lucru este tot meritul comunității academice.  Începem un an nou universitar, pe care ni-l dorim mai bun, sub simbolul Pildei Semănătorului, pe care am ascultat-o în Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Și noi plantăm în studenții noștri mugurii înțelepciunii, ai cunoașterii și ai bunătății sufletești și așteptăm cinci sau șase ani să iasă o recoltă pe care o dăm lumii, să hrănească spiritual spațiul în care ajung. Ne dorim un an academic plin de realizări, cu sănătate, împliniri și pace”, le-a transmis celor prezenți prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul UDJG.

Este un vibe extraordinar în sala aceasta, inaugurată, după renovare, chiar astăzi. Este privilegiul nostru să lucrăm cu noi generații în fiecare an. Pentru boboci un scurt mesaj: învățați în lumea de ieri, pentru a face alegeri în lumea de mâine! Subliniați puterea credinței, a științei, importanța speranței și a hotărârii, nevoia de solidaritate și umanitate! Am mai spus-o și cu altă ocazie, două sunt momentele fundamentale în viață: momentul în care te naști și momentul în care știi pentru ce te-ai născut. Voi v-ați născut și pentru a fi studenți ai UDJG! Vă asigurăm că pământul de aici și truditorii care îl udă și îl îngrijesc vor face ca semințele, care sunteți, de fapt, dumneavoastră, să crească în bune condiții”, a spus și prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău, Președintele Senatului Universității.

La Brăila, studenții Facultății de Inginerie Și Agronomie au avut ocazia să participe la ceremonia de deschidere care a avut loc în Aula Edmond Nicolau. O festivitate similară va avea loc și la extensiunea de la Buzău, pe 4 octombrie.

UDJG numără 14 000 de studenți, din care un sfert reprezintă studenți străini.