La Școala Gimnazială Costache Grigore Șuțu, cărți primite în proiectul fundației „Îmi pasă”



Școala Gimnazială „Costache Grigore Şuţu” din comuna brăileană Șuțești, prof. Silviu Stelică Roșioru director, este benefiaciară a 100 de cărți noi, primite prin proiectul „100.000 de cărți pentru 1.000 de școli” dezvoltat de fundația „Îmi pasă” în parteneriat cu Inform Lykos și Fan Courier. 

Zilele acestea au ajuns la școală cele 100 cărti, selectate din literatura dedicată copiilor și adolescenților, aceasta însemnând un motiv de bucurie pentru elevi. Sau măcar pentru cei care încearcă să (își) demonstreze că a trăi în mediul rural nu este un dezavantaj. 

Titlurile variate au atras atenția, elevii manifestându-și interesul pentru a descoperi ceea ce se ascunde în filele acestor cărți. Mulțumim domnului director pentru această surpriză oferită elevilor școlii, mici și mari”, afirmă prof. Dan Gabriel Băurceanu. 

Școala numără 587 de elevi, aici fiind incluși și preșcolarii, precum și persoane care fac parte din programul „A doua șansă”. 

Cărțile noi vor fi de ajutor tuturor elevilor, inclusiv celor de etnie romă care sunt în număr consistent la Școala „Costache Grigore Șuțu” și care se străduiesc, la fel ca alți colegi, să fie la înălțimea cerințelor. 

Fundatia „Îmi Pasă” (parte a Octra Holding) președinte Ramona Păunescu, împreună cu Inform Lykos Romania și FAN Courier derulează în prezent proiectul „100.000 de cărți pentru 1.000 de școli”. Încă din 2005, fundația „Îmi Pasă” dezvoltă proiecte pentru susținerea educației în România, dedicate deopotrivă copiilor și adulților. 

Foto:
Școala Costache Grigore Șuțu