Volumul „Cine este Cristian Harnău?” de Cristian Harnău se prezintă vineri, 8 septembrie 2023, de la ora 15.00 la Biblioteca Județeană „Panait Istrati”. Evenimentul este programat la sediul instituției, în sala „Fănuș Neagu”, dar gazdele țin să-l includă în târgul de carte care se desfășoară în aceste zile pe fosta Regală și unde biblioteca are un stand cu publicații ale editurii proprii, Proilavia.
Volumul este autobiografic. ”Cristian Harnău este un personaj cu totul şi cu totul deosebit, o personalitate debordantă, vulcanică”, spune despre autor Emilian Marcu, scriitor și critic literar, membru al filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor.