
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat un progres excelent al sectorului energetic din România. „Anul trecut, România a pus în funcțiune o capacitate de producție a energiei electrice de aproape 10 ori mai mare decât în 2022. Încă 624MW pentru sistemul energetic național, la care se adaugă peste 1.000MW la cei care au devenit prosumatori în 2023” a specificat acesta.
În 2023, noile centrale electrice puse în funcțiune au inclus: 496MW solar, 72MW eolian și 56MW hidrocarburi. Totalul este de 624MW putere instalată, capacități noi de producție aflate acum la dispoziția sistemului energetic național. Față de 2022, când s-au pus în funcțiune 44MW hidrocarburi și 25MW solar, cifra totală este de aproape 10 ori mai mare.
Mai mult, se evidențiază faptul că la final de 2022 existau doar 40.171 de prosumatori, cu o capacitate instalată cumulată de 417MW, iar la finalul anului 2023 numărul prosumatorilor a depășit 100.000, cu o capacitate instalată care, cel mai probabil, a depășit 1500MW, mai mult decât puterea instalată a centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă.
Sebastian Burduja, Ministrul Energiei: „Faptul că în 2023 capacitățile noi puse în funcțiune au fost de aproape 10 ori mai mari decât în anul anterior arată că România este tot mai atractivă pentru investitori în sectorul energetic, mai ales pe segmentul energiei verzi.
De asemenea, ministrul Sebastian Burduja afirmă că se așteaptă ca la finalul anului 2024 creșterea să fie mult mai mare, mai ales datorită finalizării finanțărilor din investiția 1 – PNRR care însumează aproape 1.700 MW. Mai mult, Sebastian Burduja spune că acestor creșteri li se adaugă și investiția în centrala pe gaz de la Iernut, care, conform acestuia, este un proiect blocat, dar care are șanse de a fi pus în funcțiune în iarna acestui an, respectiv în decembrie. Totodată, nu este de omis nici faptul că mai există și o serie de investiții private care nu au apelat încă la sprijin guvernamental.
Ministrul Energiei este foarte încrezător și afirmă că: „…după mulți ani în care a apelat mai mult la importuri, prin aceste noi investiții suntem și mai bine poziționați să ne atingem potențialul de lider regional și hub energetic pentru întreaga regiune.” Toate aceste evoluții vor duce la reducerea prețurilor, a facturilor și la apariția unor locuri noi de muncă, anunță în comunicatul de presă.
Se mai precizează în comunicat că Ministerul Energiei se apropie de finalizarea procedurilor pentru implementarea Contractelor pentru Diferență (CfD), care vor susține, prin două licitații succesive, în 2024 și 2025, investiții în producția de energie solară și eoliană cu o putere instalată totală de 5.000MW. Astfel, prețul de referință va fi fixat pentru 15 ani, într-un mod transparent și competitiv, oferind predictibilitate investitorilor, iar noile capacități vor însemna și mai multă energie electrică produsă în România.
„Fenomenul prosumatorilor este în linie cu ceea ce ne dorim pentru viitorul sectorului energetic românesc: descentralizare, decarbonizare, digitalizare. Prosumatorii construiesc efectiv acest viitor în 3D, iar asumarea mea ca ministru al energiei este de sprijinire a prosumatorilor. Aceștia consolidează reziliența furnizării energiei electrice la nivelul gospodăriilor din România, sprijină procesul de tranziție verde și ating un grad înalt de digitalizare, ceea ce permite un management mai bun la nivelul fiecărui punct de consum,” a declarat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.