
Nicu Alifantis – Dunărea se așază undeva în sufletul nostru
În universul muzical românesc numele maestrului Nicu Alifantis, un artist al cuvintelor și al notelor care a reușit să pătrundă adânc în inimile ascultătorilor săi, este strâns legat de Brăila și de ceea ce înseamnă Dunărea pentru Brăila și oamenii ei. Faptul că este brăilean a fost și este o mândrie pentru cel a cărui carieră artistică este impresionantă și care aniversează în acest an jumătate de secol de la debutul pe scena Teatrului ”Maria Filotti”.
Cetățean de onoare al municipiului Brăila, numele Nicu Alifantis a devenit sinonim cu profunzimea poetică și emotivă în muzica românească, versurile și melodiile sale oglindesc bucuriile, tristețile, iubirile și luptele fiecărui individ, de parcă îmbrățișează trecutul și viitorul într-un dans armonios.
Nicu Alifantis nu este doar un interpret, ci și un povestitor iscusit. Cuvintele sale poartă adâncimea filozofului, pasiunea artistului și sensibilitatea poetului lăsând o fereastră deschisă către universul său interior pe unde pătrunde lumina melodică ce atinge sufletele ascultătorilor.
Astăzi, într-o lume a vitezelor și schimbărilor rapide, muzica lui Nicu Alifantis rămâne ca o oază de refugiu, unde timpul pare să încetinească pentru a ne permite să simțim și să reflectăm. Indiferent de generație sau gust muzical, suntem cu toții legați de această voce inconfundabilă și de acordurile sale măiestrite.
Nume de referință al vieții culturale brăilene, maestrul Nicu Alifantis, un artist complex, cântăreț, actor, poet, scriitor și regizor, căruia în anul 2018 i s-a acordat titlul de Cetățean de onoare al municipiului Brăila și care, în anul 2023, sărbătorește 50 de ani de la debutul scenic la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, a avut plăcerea de a ne acorda un interviu.
Monitorul de Brăila: Domnule Alifantis, vreau ca acest interviu să fie puțin altfel decât cele pe care le-ați acordat până acum și, dacă îmi permiteți, aș vrea să vorbim mai mult atât despre artistul, cât și despre omul Nicu Alifantis. Așa cum se vede el la împlinirea a 50 de ani de la debutul scenic!
Nicu Alifantis: Omul cred că este mai important decât artistul pentru că, lăsând la o parte cifra aceasta rotundă și frumoasă, am funcționat ceva mai mulți ani ca om. Eu cred foarte tare că artistul pleacă de la o bază umană a persoanei care se transformă în artist, luând drumul artei. Pentru mine copilăria și adolescența petrecute la Brăila au însemnat foarte mult, au însemnat un cumul de experiențe, de întâlniri cu oameni extraordinari de la care am învățat enorm de multe lucruri și care m-au ajutat foarte tare în ceea ce urma să fac și ceea ce am făcut.
Deci discutăm aici de o copilărie foarte frumoasă pe care mi-am petrecut-o la Brăila, unde am trăit printre foarte multe etnii. Brăila este un oraș cosmopolit și unul dintre cele mai frumoase orașe din această categorie, aș putea spune, iar eu am avut colegi din toate etniile.
Am trăit printre acești oameni o experiență fabuloasă, așa cum fabuloasă a fost și Dunărea aceasta care se pare că lasă în noi ceva, ne transmite ceva poate chiar genetic. Indiferent de unde venim, trăitul pe malul ei, acolo, cu aburul ei, cu mirosul ei, cu apa ei, cred că înseamnă ceva ce se așază undeva în sufletul nostru.
Apoi am avut parte de o școală extraordinară care a însemnat foarte mult pentru că am avut niște educatori, învățători și profesori absolut de excepție.
Le păstrez chipurile și vocile și tot ce ne-au dăruit și îmi amintesc de ei ori de câte ori au prilejul sau vine vorba.
Am aniversat anul acesta 50 de ani de la terminarea liceului și a fost absolut emoționant. Pentru că am văzut acolo chipuri și colegi din școală și m-a impresionat faptul că au fost foarte mulți și consider că acest lucru este o performanță.
Dar cel mai tare m-a impresionat cu ocazia întâlnirii domnul Obreja, profesorul nostru de fizică, care la 91 de ani a fost prezent și plin de viață, fără a lăsa să se vadă vârsta!
Monitorul de Brăila: Cum a început pasiunea pentru muzică și când ați știut că vreți să deveniți artist?
Nicu Alifantis: Am ucenicit în Teatrul ,,Maria Filotti”, am cunoscut acolo tot ceea ce înseamnă secretele acestei meserii, m-am format ca om și ca artist acolo și am încercat să duc mai departe tot bagajul acesta de cunoștințe. Brăila înseamnă foarte mult pentru mine prin doi oameni de excepție pe care i-am cunoscut: Johnny Răducanu și Fănuș Neagu.
Monitorul de Brăila: Ați debutat foarte tânăr, dacă nu mă înșel chiar în preajma bacalaureatului. Cum a început povestea?
Nicu Alifantis: Povestea a început în 1972, când la Brăila a poposit un regizor foarte important pe numele lui Ivan Helmer, care urma să monteze spectacolul ”Philadelphia, ești a mea!” de Brian Friel și care avea nevoie de un al treilea personaj, un alter-ego al celor două personaje principale, care să interpreteze muzica spectacolului făcută de Mircea Florian, eu fiind cel ales.
Tot din 1972 eu participam la Casa Tineretului din Brăila la un cerc de teatru ținut de doi actori pe care-i consider părinții mei spirituali, Anca și Mircea Crețu.
Se pare că prestația mea artistică a fost mulțumitoare, iar cei din teatru m-au luat colaborator, primind totodată și prima ofertă de a scrie prima muzică de teatru. Astfel, pe 28.04.1973 am avut și debutul componistic în muzica de teatru, regizorul Dumitru Dinulescu, care monta la Brăila spectacolul „Furtuna” de A. N. Ostrovski încredințându-mi muzica spectacolului său.
Dumitru Dinulescu a fost cel care mi-a dat credit extraordinar și șansa de a face prima muzică de teatru. Tot în acest spectacol mai debuta și Catrinel Dumitrescu.
Tot în anul 1973, prin mai-iunie, a apărut la Brăila o echipă a Televiziunii Române cu Elisabeta Munteanu, care făcea emisiunea Tele Top (o emisiune itinerantă, o emisiune concurs). După trei ediții finalizate pe locul I la votul publicului (asta era regula concursului), Brăila, Ploiești și Brașov, la Tg. Mureș primeam trofeul concursului. Acest episod din viață îl consider eu ca fiind debutul scenic, de cântăreț și compozitor.
Monitorul de Brăila: Cenaclul Flacăra v-a influențat muzica și cariera?
Nicu Alifantis: Când ajunsesem la Cenaclul Flacăra începusem deja să-mi conturez ușor traseul și drumul meu. Cenaclul Flacăra nu m-a influențat foarte tare, însă am avut șansa de a întâlni niște colegi deosebiți, mare parte apropiați generației mele de la care am avut foarte multe lucruri de învățat. Cântecele pe care le-am scris pe versurile poetului Adrian Păunescu eu le-am făcut, nu mi-au fost impuse și nici dictate.
Am făcut niște cântece patriotice pentru că am simțit că erau niște versuri frumoase și am considerat că ideea de a-ți cânta țara și poporul nu are nicio legătură cu regimul în care noi trăiam.
Cenaclul Flacăra a dat un contur în plus drumului meu. Am fost membru în Cenaclul Flacăra până în 1979, când domnul Dinu Săraru m-a angajat la Teatrul Mic.
Monitorul de Brăila: Cum ați ajuns să cântați cu Opera Națională București?
Nicu Alifantis: Este un proiect pe care l-am pus în scenă prima dată în 2004, când împlineam 50 de ani de viață. Am vorbit cu impresarul meu de atunci, Aurel Mitran, să fac formula asta și am luat un cvartet de corzi, trei suflători de la filarmonică și un cor, apoi l-am rugat pe Virgil Popescu să orchestreze pentru formula aceasta câteva din cântecele mele și astfel s-a născut acest spectacol care s-a numit ”Simphonicu”. Astfel mi s-a oferit ocazia de a cânta de Ziua Culturii la Opera Națională București.
Totuși, dacă stau să mă gândesc bine, îmi dau acum seama că prima piatră pusă la temelia ”Simphonicului” a fost tot la Brăila. Cred că era prin 1978 sau 1979, Adrian Păunescu făcea emisiunea ,,Antena vă aparține” și la Brăila era în anii ‘80 orchestra doctorilor, iar unul dintre cântece pentru emisiunea de la Brăila a fost ,,Lumea e cum suntem noi”. (….)
Monitorul de Brăila: Puteți să-mi vorbiți despre familia dumneavoastră? Cum reușiți să îmbinați cariera artistică cu viața de familie, cum vă asigurați că reușiți să acordați timp celor dragi?
Nicu Alifantis: Într-adevăr, este greu, de multe ori sunt și certat, dar de cele mai multe ori sunt înțeles deoarece de-a lungul anilor, ușor-ușor, fetele au crescut, au apărut nepoții, fiecare a trecut pe cont propriu cu viața și fiecare își gestionează viața cum consideră de cuviință. Am rămas eu cu soția și cu animăluțele noastre.
De la fiica cea mare, Maria, am o nepoțică, Alexandra, care are 6 ani, iar a doua fetiță a mea, Natașa, are un băiețel, Thomas, care în 25 septembrie face șase ani.
Monitorul de Brăila: Fiicele dumneavoastră au urmat tot cariera artistică?
Nicu Alifantis: Nu și mă bucur că nu au urmat-o pentru că în ziua de azi nu este cea mai indicată carieră. Din păcate, atenția care se dă culturii în ziua de astăzi lasă chiar foarte mult de dorit, mai ales conform celor ce se prefigurează la orizont în ceea ce privește zona culturală. (…)
Cu toate acestea, mi-aș fi dorit ca măcar nepoțeii să cânte, însă se pare că sunt afoni, se pare că nu am avut puterea să transmit lucrul ăsta.
Monitorul de Brăila: Cum a fost viața de artist înainte de 1989 și cum este în prezent? Cu ce provocări vă confruntați?
Nicu Alifantis: Acum, din păcate, sunt mult mai multe provocări. Înainte legile erau foarte exacte și foarte stricte și foarte puține, drepturile de autor se dădeau la timp, de către toată lumea, pentru că era o lege care era și respectată.
Se pare că înainte de 1990 exista disciplină instituțională, care s-a cam diminuat.
Lucrurile funcționau atunci pe criteriul valoric. Din păcate, Legea 8 din 1996 a drepturilor de autor, care a copiat modelul franțuzesc, nu a fost o alegere tocmai potrivită pentru noi, eu chiar am fost atunci într-o echipă care susținea modelul american. Iar acum, în 2023, această lege chiar nu mai are nicio legătură cu ceea ce se întâmplă astăzi și actualizările fiind efectuate, să spunem așa, pe genunchi, fiind necesară o reformatare în întregul ei.
Din păcate, banii care se alocă pentru cultură sunt foarte puțini, inclusiv în presă a dispărut printul, ceea ce pe mine mă întristează foarte tare, deoarece în țările civilizate încă s-a păstrat acest model.
Monitorul de Brăila: Faceți politică, domnule Alifantis?
Nicu Alifantis: Nu, nu fac politică, am făcut vreo două greșeli în viața mea să susțin pe unii care apoi m-au dezamăgit, motiv pentru care am întors spatele definitiv acestui fenomen, cu atât mai mult cu cât mi se dovedește zilnic că politicienii români nu au nicio legătură cu această meserie și cu acest statut care le-a fost oferit de către societate, motiv pentru care sunt profund dezgustat de ceea ce înseamnă politica românească.
Monitorul de Brăila: Care sunt totuși valorile în care credeți dumneavoastră?
Nicu Alifantis: Frumoasă întrebare! Cred în familie, cred în responsabilitate, stabilitate și verticalitate, cred în importanța muncii și a autoperfecționării permanente în fiecare domeniu de activitate, mai cred în respectul pentru vechile generații, indiferent din ce zonă socială aparțin ele, mai cred în tradițiile care trebuie păstrate cu sfințenie, mai cred că istoria trebuie respectată și onorată cum se cuvine, mai cred că nu trebuie să ne îndepărtăm de identitatea națională și culturală pe care poporul acesta a avut-o.
Cred și că ar trebui să fim mai drepți în fața istoriei moderne care dă cu tăvălugul peste noi și să nu ne mai lăsăm atât de ușor încălecați de unii și de alții, mai cred că o reformă în zona politică este imperios necesară.
Monitorul de Brăila: Dacă ar fi să alegeți o singură piesă care să definească esența muzicii dumneavoastră, care ar fi aceea și de ce?
Nicu Alifantis: ,,Nu mă întreba nimic”.
Sigur că ,,Decembre” va fi melodia care mă va asocia cu această lume muzicală, dar eu cred că melodiile pe care le-am făcut sunt toate ale mele și că acesta este singurul lucru bun pe care l-am făcut în viața mea făcând cântece, să fac cântece în care eu cred.
Monitorul de Brăila: Există vreun loc anume sau o zonă care v-a inspirat în mod deosebit în creația muzicală?
Nicu Alifantis: Nu neapărat în creația muzicală, dar de acolo a început totul. Este vorba de o stradă foarte mică, o stradă cu scări care dau la Dunăre: Strada Albiei Nr. 4, unde a fost casa părinților mei.
Mi-aș fi dorit foarte tare să o am în continuare, însă autoritățile de la acea vreme au făcut ce au făcut și a crescut acolo un palat, eu intenționam să fac un muzeu și să las Brăilei un muzeu acolo.
Monitorul de Brăila: Cum vedeți evoluția orașului Brăila de-a lungul anilor? Există ceva specific care v-a marcat în mod plăcut sau neplăcut sau care v-a emoționat în schimbările survenite?
Nicu Alifantis: Eu sper ca situația acestui oraș de după 1990, și nu numai a acestui oraș, ci a tuturor orașelor românești de pe firul Dunării, să se îmbunătățească și sa capete o altă traiectorie. Brăila a fost un oraș bogat, un oraș de oameni civilizați, un oraș de oameni care știau să trăiască frumos.
Sper în reîmbogățirea sufletească și spirituală a oamenilor din acest oraș. Sper într-o înfrumusețare a orașului, cu casele acelea minunate care să nu mai fie lăsate să cadă în paragină. Eu cred că nu administrația ar trebui să facă acest lucru.
Haideți să facem ceva să găsim bani, să facem ceva să ajungem din nou la acel oraș care a fost Porto Franco, acea Brăila care dădea ora exactă pentru bursa de cereale.
Monitorul de Brăila: Există o tradiție, o întâmplare care v-a rămas în inimă legată de Brăila?
Nicu Alifantis: Există o întâmplare de când eram copil.
În ‘57- ’58 a fost o iarnă grea când a înghețat Dunărea și lupii din balta de vizavi de noi atacau orașul pentru că erau înfometați și lucrul acesta mi-a rămas în minte. Acestă imagine și Dunărea înghețată mi-au rămas în suflet și în minte.
Monitorul de Brăila: Aveți în perioada următoare un spectacol care să fie pus în scenă la Brăila sau un alt proiect artistic legat de Brăila?
Nicu Alifantis: Eu cred întotdeauna că invitația trebuie să vină din partea gazdelor. Dacă aș fi fost invitat, aș fi avut un spectacol la Brăila. Încă nu am simțit ca autoritățile să fie interesate de așa ceva.
Monitorul de Brăila: Aveți un mesaj pe care să-l transmiteți foștilor dumneavoastră concitadini și fanilor din Brăila?
Nicu Alifantis: Nu le pot spune decât atât: că ei nu sunt foști, sunt în continuare actuali pentru că-i port în inimă și sunt alături de ei și, indiferent unde mă voi afla, mă consider în continuare la Brăila și sunt în continuare brăilean.
La mulți ani, Maestre! Vă așteptăm și sperăm să fiți invitat cât mai curând, să ne cântați și să ne încântați pe scenele brăilene!
A consemnat, Dragoș Păun.
Interviul integral îl regăsiți pe canalul de YouTube – Monitorul de Brăila: https://youtu.be/l3QurlVK2M0