Poșta Română poate livra pensiile românilor până de Paște

Valentin Ștefan, directorul executiv al Companiei Naționale Poșta Română, a declarat în timpul unei conferințe de presă din data de 24 aprilie 2024 că toate pensiile vor putea fi livrate până de Paște.

Conform spuselor acestuia, până pe data de 2 mai ar putea fi livrate toate pensiile. Acest lucru este posibil pentru că această dată este o zi lucrătoare pentru companie. Mai mult, capacitatea logistică a companiei este capabilă să ducă pensiile până de sărbători. Cu toate acestea, depinde foarte mult de momentul în care Casa Națională de Pensii, Trezoreria și Ministerul Muncii vor depune acești bani în contul Poștei Române, a recunoscut acesta.

„În funcție de cum vom primi banii vom ști dacă vom ruga poștașii să vină să lucreze în zilele libere sau nu, fie că vorbim de 1 mai sau 3 mai. Dacă ne ajung banii mai târziu, am avea nevoie de o singură zi nelucrătoare în care să-i chemăm la muncă  să distribuie pensiile, dar deocamdată nu putem veni cu un răspuns clar, deoarece nu știm când ne vor intra banii în conturi. Dacă ne intră din timp, nu e nevoie; dacă ne intră mai târziu, va trebui să ne mobilizăm și mai bine.”

Chiar dacă directorul executiv susține că distribuirea pensiilor depinde de celelalte instituții reprezentative în acest sens, angajații Poștei Române se vor mobiliza pentru a distribui cât mai repede pensiile. Mai mult, acesta a menționat că de obicei Poșta Română primește banii de pensie cu câteva zile înainte de data de 1 ale lunii.

Compania Națională Poșta Română are un total de 10.000 de poștași și aproximativ 14.000 de salariați la nivel național pentru procesul de distribuire a pensiilor.

Poșta Română primește 5% din masa monetară a țării, respectiv suma de 5.000.000.000 de lei lunar pentru pensiile românilor.