Colegiul Medicilor Brăila, prin Departamentul Profesional Științific, a organizat în 27 septembrie 2023 un simpozion cu tema „Interferențe patologice de sezon. Soluții. Terapia complementară, o oportunitate?”. Evenimentul a fost creditat cu șase ore EMC, gratuit pentru participanți, respectiv medici brăileni de diferite specialități. Coordonatorul programului a fost dr. Dorina Tite, vicepreședinte al Colegiului Medicilor Brăila.
Speakerii simpozionului au fost conf. univ. dr. Ginel Baciu, medic primar Pediatrie de la Galați, și brăileni: dr. Irina Antohi, medic primar Cardiologie, dr. Raluca Oana Vodă, medic primar Medicină de Familie, dr. Marilena Rădulescu, medic primar ORL, dr. Mihai Dobre, medic primar Psihiatrie.
Gigel Baciu a subliniat necesitatea reducerii recomandării antibioticelor. Bineînțeles, s-a adresat medicilor, pentru că aceștia recomandă medicamente. Dar pentru pacienți, ideal este ca primul drum să fie la medicul de familie.
Mihai Dobre s-a referă la insomnie, depresie și anxietate. Cu toții avem câteodată stări din aceste categorii, iar medicul are datoria să le depisteze la timp, dacă și pacientul își dorește asta. Nedepistate la timp, ele ajung boli cronice chiar și la tineri.