Cultura

Reperele zilei – 28 martie

193: Împăratul roman Pertinax este asasinat de Garda Pretoriană care apoi vinde tronul lui Didius Iulianus. Acesta moare și el prin violență după câteva săptămâni.

364: Împăratul Roman Valentinian I îl numește pe fratele său Flavius Valens co-împărat.

1592: Se naște Jan Amos Komensky  (d. 1670) (Comenius, Johannes), pedagog ceh și reformator al învățământului. Opera sa, Didactica Magna, îl face să fie considerat, în momentul de față, părintele educației moderne. A realizat o delimitare a pedagogiei ca un sistem de sine stătător care studiază educația. A abordat toate problemele importante ale pedagogiei legate de metodă, conținuturi, de ideal, inclusiv a ajuns la concluzia că pedagogia elaborează niște norme care se exprimă prin principii didactice

1776: Este fondat „Balșoi Teatr” (Moscova).

1791: Supplex Libellus Valachorum – cel dintâi program politic al românilor din Transilvania – este trimis Curții din Viena.

1842: Primul concert al Orchestrei Filarmonice din Viena este dirijat de Otto Nicolai.

1848: Revoluția Română din 1848: este emisă Petițiunea Proclamațiune la Iași, redactată de Vasile Alecsandri.

1854: Războiul Crimeei: Marea Britanie și Franța declară război Rusiei.

1868: Se naște Maxim Gorki (d. 1936), scriitor rus. Este fondator al realismului socialist în literatură și activist politic.

1882: În Franța, școala devine obligatorie.

1888: Se naște Alexandru Kirițescu (d. 1961), dramaturg român. Scriitor multilateral, Kirițescu atacă problematica vieții sociale contemporane lui în „trilogia burgheză”. Cea mai importantă piesă a sa a fost Gaițele. În anii celui de-al Doilea Război Mondial a scris Dictatorul.

1892: Se naște Corneille Heymans (d. 1968). A fost un medic și farmacolog belgian având contribuții la studiul mecanismelor de reglare a respirației. El a descoperit presoreceptorii și chemoreceptorii. În 1938 a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină.

1895: Se naște Ștefan Bârsănescu (d. 1984), pedagog și eseist român, membru corespondent al Academiei Române. Opera sa științifică însumează peste 30 de volume și peste 500 de articole publicate în țară și peste hotare. Între anii 1926-1928, Ștefan Bârsănescu a fost director al Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași. Printre operele sale se numără Pedagogia pentru școlile normale (1932), Didactica (1935), Unitatea pedagogiei contemporane ca știință (1936).

1908: Se naște Mihai C. Băcescu, zoolog și oceanolog român, membru al Academiei Române. În 1954 devine directorul Institutului de cercetări piscicole, iar în 1958 șef al secției de Oceanologie al Academiei și director al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, post pe care îl va deține necontestat timp de trei decenii, continuând să cerceteze, să publice articole științifice, să predea, să conducă lucrări de muzeologie, de cercetare, de publicare, să călăuzească nu mai puțin de 14 doctoranzi în oceanologie, să reprezinte instituțiile pe care le conducea, și însăși România, în numeroase conferințe și simpozioane internaționale.

1910: Pionierul francez al aviației Henri Fabre devine prima persoană care zboară cu un hidroavion, după decolarea de pe o pistă de apă lângă Martigues, Franța.

1914: Se naște Ovidiu Constantinescu (d. 1993), prozator român. A fost unul dintre cei mai prolifici traducători ai epocii comuniste, traducând din literatura franceză (Stendhal, Romain Rolland, Colette, Maurice Druon, Jules Verne, Victor Hugo) și din cea rusă (Dostoievski, Repin, Taras Șevcenko). A mai publicat volumul Portrete de artiști (1984), format din medalioane critice dedicate unor actori.

1915: La Ateneu a avut loc prima audiție a Simfoniei a II-a de George Enescu, dirijată de compozitor.

1923: Este promulgată prin decret regal Constituția României Mari, votată de Parlamentul României la 26 martie 1923, una dintre cele mai avansate și democratice constituții din Europa acelui timp.

1926: Moare Thoma Ionescu (n. 1860), medic, întemeietorul școlii românești de chirurgie și de anatomie topografică, membru al Academiei Române. A colaborat la redactarea marelui tratat de anatomie sub redacția lui P.J. Poirier, aducând contribuții la topografia etajului abdominal prin descrierea unor structuri anatomice care-i poartă numele. A dezvoltat și pus la punct numeroase tehnici și instrumente chirurgicale. Thoma Ionescu descrie histerectomia lărgită, operație radicală de extirpare a cancerului de col uterin, efectuată pe cale abdominală.

1926: Premiera filmului Iadeș, prima producție a regizorului Horia Igiroșeanu. Societatea sa, „Clipa-Film”, inițiase și prima formă a cinecluburilor românești, asociația „Amicii Filmului”.

1930: Orașele turcești Constantinopol și Angora își schimbă denumirea în Istanbul și, respectiv, Ankara.

1932: Se naște Alexandru Întorsureanu (d. 2004). A fost un operator și director de imagine de film, profesor și inovator al tehnicilor de filmare. Împreună cu Gheorghe Fischer a inventat procedeul Graphys Color. A semnat imaginea pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum Canarul și viscolul (1970), Felix și Otilia (1972), Operațiunea Monstrul (1976), Marele singuratic (1977), Am fost șaisprezece (1979) și Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980).

1939: Se încheie războiul civil din Spania.

1941: Moare Virginia Woolf (n. 1882). A fost o scriitoare engleză, eseistă, feministă, editoare și scriitoare de povești, cunoscută drept una dintre figurile moderniste literare de frunte ale secolului al XX-lea. În perioada interbelică, Virginia Woolf a fost o personalitate marcantă în societatea literară din Londra și membru al Grupului Bloomsbury. Operele ei cele mai renumite includ Doamna Dalloway (1925), Spre far (1927), Orlando (1928) și eseul de dimensiunea unei cărți A Room of One’s Own (1929), cu faimosul său dicton: „O femeie trebuie să dispună de bani și de o cameră separată, dacă vrea să scrie ficțiune”.

1944: Moare Petru Bogdan (n. 1873), chimist român, creator al învățământului de chimie-fizică din România. Începând din anul 1906, profesorul Petru Bogdan și-a desfășurat activitatea la Facultatea de Chimie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, fiind cel care a înființat și condus, din 1913, prima catedră de chimie fizică din țară.

1947: Este creată Comisia Economică și Socială a ONU pentru Asia și Pacific.

1947: Este creată Comisia Economică ONU pentru Europa.

1948: În Republica Populară Română au loc primele alegeri parlamentare de după instaurarea puterii comuniste. Alegerile au fost câștigate de către Frontul Național Democrat cu 93,22% din voturile exprimate.

1949: Moare Grigoraș Dinicu (n. 1889). A fost un violonist virtuoz și compozitor român de origine romă, care s-a impus printr-o manieră deosebită de interpretare a vechilor piese muzicale din repertoriul lăutăresc, prin sobrietatea stilului său individual și prin tehnica instrumentală excepțională. Este cunoscut în toată lumea mai ales pentru compoziția sa din 1906, Hora staccato. Alte compoziții cunoscute ale sale sunt: Hora mărțișorului, Ceasornicul, Căruța poștei și Hora spiccato (cunoscută mai bine cu titlul Hora „Furtuna”). Violonistul Jascha Heifetz afirma despre Dinicu că este cel mai bun violonist pe care l-a ascultat vreodată.

1970: Se naște Laura Badea. Este o scrimeră română specializată pe floretă, campioană olimpică la Atlanta 1996, campioană mondială la Haga în 1995 și de trei ori campioană europeană în 1996, 1997 și 2004 (Limoges, Gdansk și Copenhaga – individual). Cu echipa României a fost medaliată olimpică cu bronz în 1992 (Barcelona) și cu argint în 1996 (Atlanta), campioană mondială în 1994 (Atena) și campioană europeană în 2004 (Copenhaga).

1974: Marea Adunare Națională instituie funcția de președinte al Republicii Socialiste România, în care este ales Nicolae Ceaușescu.

1977: Se naște Radu Jude, regizor, scenarist și producător de film român. A lucrat ca asistent de regie (sau regizor secund) pentru filme de lungmetraj precum Amen, în regia lui Costa Gavras, Furia (2002), în regia lui Radu Muntean, și Moartea domnului Lăzărescu (2005), în regia lui Cristi Puiu.  A regizat mai multe scurtmetraje, printre care Corp la corp (2003), Marea Neagră (2004) și Lampa cu căciulă (2006), cel mai premiat scurtmetraj românesc al tuturor timpurilor. Cea mai fericită fată din lume reprezintă debutul lui în lungmetraj.

1979: Accidentul de la Three Mile Island: O scurgere de lichid de răcire la reactorul nuclear 2 de la centrala nucleară Three Mile Island, Pennsylvania duce la supraîncălzirea miezului și o topire parțială a reactorului. Incidentul a fost cotat cu cinci puncte (din totalul de șapte) pe Scara Internațională a Evenimentelor Nucleare, fiind clasificat drept „accident cu consecințe majore”.

1986: Se naște Lady Gaga (n. Stefani Joanne Angelina Germanotta), cântăreață, textieră și actriță americană. Este cunoscută pentru lucrările ei neconvenționale și provocatoare, precum și pentru experimentele în materie de ținute vestimentare extravagante. Artista a obținut succes după lansarea materialului discografic de debut, un album dance-pop și electropop intitulat The Fame, și a single-urilor „Just Dance” și „Poker Face”. Extended play-ul The Fame Monster (2009) ce include cântecele „Bad Romance”, „Telephone” și „Alejandro” s-a dovedit a fi, de asemenea, un succes.

1995: Este înființat Teatrul „George Ciprian” din Buzău.

1995: Vizita oficială a președintelui României, Ion Iliescu, în Italia și la Vatican.

1999: Partidul „Alternativa României”, condus de Varujan Vosganian, devine „Uniunea Forțelor de Dreapta”.

2001: Moare Ion Băncilă (n. 1901), geolog român, membru al Academiei Române. S-a născut la data de 2 februarie în comuna Scorțaru Nou din Brăila. A câștigat, în 1946, concursul pentru ocuparea postului de profesor la Catedra de Geologie a Universității din Iași, concurs pe care Ministerul Învățământului, din motive politice, nu l-a validat. A fost unul dintre geologii cu contribuții fundamentale în descifrarea teritoriului românesc. A fundamentat geologic construcția barajelor de la Bicaz și Porțile de Fier. Este autor al unor lucrări de sinteză precum „Paleogenul zonei mediane a flișului” şi „Geologia Carpaților Orientali”. A fost ales în 1990 membru corespondent și în 1991 membru titular al Academiei Române. A decedat pe 28 martie 2001, la vârsta de 100 de ani.

2005: Un puternic seism, produs în largul insulei indoneziene Sumatra și având o magnitudine de 8,7 grade pe scara Richter, a provocat moartea a zeci de persoane și importante pagube materiale în insula Nias, de la sud de Sumatra.

Articole similare

Back to top button