
Astăzi, 23 noiembrie, trei tineri au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere legală, acuzați pentru infracțiuni de furt calificat și conducerea unui vehicul fără a deține acest drept.
În urma cercetărilor, s-a depistat că în perioada 7 septembrie – 12 noiembrie, doi tineri cu vârsta de 16 și 18 ani, împreună cu un alt tânăr de 18 ani, din comuna Tichilești, bănuit de fapte de tăinuire, ar fi pătruns, prin forțarea ușii sau ferestrei, în mai multe apartamente și societăți comerciale din municipiul Brăila și comuna Tichilești, de unde ar fi sustras 27.570 de lei, 2.200 de euro, un seif în care se aflau 5.000 de lei și bunuri în valoare de 9.200 de lei. Tânărul de 18 ani s-ar fi deplasat la locul faptei cu un moped, fără a avea permis de conducere.
La data de 22 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Secției 2 Poliție Rurală Brăila au pus în executare mandate de aducere în urma cărora cei trei tineri de 16 și 18 ani au fost identificați în comuna Tichilești și în județul Ialomița și conduși la sediul poliției.
Instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile față de cei doi tineri.
În continuare se efectuează cercetări, celor trei fiindu-le întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.