ActualitateEconomie

Sanitas Brăila continuă lupta sindicală

Membri din Consiliul Național al Federației Sanitas din România, altfel spus reprezentanți ai sindicaliștilor din domeniul sănătății din întreaga țară, au pichetat în data de 1 februarie 2024 sediul Ministerului Sănătății. Acțiunea face parte din programul calendarului de proteste pentru susținerea revendicărilor membrilor de sindicat Sanitas, pornite de la supărarea privind salarizarea multor categorii de angajați din domeniu. Cu ocazia protestului a fost înregistrată la Ministerul Sănătății sesizarea referitoare la existența premiselor pentru declanșarea Conflictului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului Sănătate. 

La protestul din București a participat și Sindicatul Județean Sanitas Brăila, reprezentat de președintele Măriuca Iancu și membri ai Biroului Executiv. Mai mult, Măriuca Iancu, în calitate de lider, a făcut parte din echipa celor șapte conducători de filiale județene Sanitas care a intrat la dialogul cu reprezentanții Guvernului, aici fiind prezent și premierul Marcel Ciolacu.  

Sindicaliștii așteaptă elaborarea unui act oficial care să rezolve toate cererile   

Principalele revendicări susținute de Federația Sanitas din România sunt creșterea salariului de bază al tuturor salariaților din sector cu 20%, câștigurile salariale reale pentru personalul din Sănătate și Asistență Socială fiind acum sub nivelul anului 2018; aplicarea integrală a prevederilor Legii nr. 153 din 2017; deblocarea posturilor în sistemul sanitar public; negocierea și semnarea anexelor la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector de negociere colectivă Sănătate pe anii 2023 – 2025, înregistrat la MMSS-DDS sub nr. 1480/ 11.09.2023, prevăzute a fi negociate în termen de 3 luni de la înregistrarea acestuia; negocierea și semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector de negociere colectivă Asistență socială”, a reamintit Măriuca Iancu. 

Federația Sanitas a anunțat că vor continua acțiunile programate, bineînțeles și protestele, până când revendicările membrilor de sindicat vor fi soluționate și vor fi consfințite de documente legislative valabile.  

Chiar dacă Guvernul, prin premierul Marcel Ciolacu, a deschis calea către dialog și identificarea de soluții concrete pentru problemele sistemului public de sănătate și ale celui de asistență socială, negocierile și programul protestelor Sanitas vor continua până la apariția actului normativ pentru a ne asigura că punctele negociate vor fi puse în practică în totalitate”, subliniază președintele Sanitas Brăila. 

Sindicatul Județean Sanitas Brăila are în jur de 2.000 de membri. Cu toții așteaptă, aidoma colegilor din țară, punerea în practică a promisiunilor. Cel puțin celor șapte delegați care au dialogat la Guvern, li s-a părut că au fost promisiuni ferme.       

Fără legătură cu protestul de stradă, în data de 1 februarie 2024, sindicatul Sanitas a împlinit 34 de ani, pentru că s-a înființat exact la 1 februarie 1990. Ar fi fost mai plăcută o aniversare fără probleme! 

Articole similare

Back to top button