
Serghei Lavrov acuză Chișinăul că „vrea să anexeze Republica Moldova la România”
În data de 2 martie, în cadrul Forumului Diplomatic desfășurat în Antalya, Turcia, ministrul de externe rus, Serghei Lavrov a afirmat că „Guvernul de la Chișinău, condus de cetățeni români, pur și simplu calcă pe urmele regimului de la Kiev, desființând tot ce este rusesc”. Acesta a mai acuzat că regimul de la Chișinău „vrea să anexeze Republica Moldova la România”, încercând să blocheze „procesul de negociere” în problema transnistreană.
Lavrov a mai subliniat că dorește „reluarea formatului de negociere 5+2 pentru reglementarea problemei transnistrene”. Mai mult, acesta a declarat că doar astfel li se va permite să continue căutarea unor soluții reciproc acceptabile, menținând în același timp integritatea teritorială a Moldovei. De asemenea, el mai acuză conducerea de la Chișinău că încearcă să distrugă pentru totdeauna acest instrument.
Toate aceste declarații sunt ca urmare a rezoluțiilor Congresului extraordinar convocat la Tiraspol și care a abordat din nou teza suveranității Transnistriei. Separatiștii de pe stânga Nistrului au cerut din nou ajutorul Moscovei motivând presiunea în creștere din partea Republicii Moldova.
Tiraspolul cere Moscovei implementarea unor măsuri de protecţie a Transnistriei
Conform presei din Republica Moldova, printre hotărârile luate de separatiștii din Transnistria la congres se regăsesc următoarele:
- Să facă apel la Consiliul Federaţiei şi la Duma de Stat a Rusiei cu solicitarea de a implementa măsuri de protecţie a Transnistriei în condiţiile creşterii presiunii din partea Republicii Moldova, pe fondul faptului că în Transnistria locuiesc peste 220.000 de cetăţeni ruşi;
- Să se adreseze Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru ca forul internațional să țină cont de drepturile inalienabile ale așa-zisului popor transnistrean;
- Să se adreseze participanţilor la procesul internaţional de negocieri în formatul „5+2” (în care Rusia, Ucraina şi OSCE sunt mediatori, iar SUA şi UE sunt observatori – n.r.);
- Să facă apel la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru a influenţa conducerea Republicii Moldova să revină la un dialog adecvat în cadrul procesului internaţional de negociere şi să asigure condiţii pentru o soluţionare civilizată a conflictului;
- Să adopte un apel către Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI, organizaţie a fostelor republici sovietice creată în jurul Rusiei – n.r.) pentru a preveni escaladarea conflictului pe Nistru;
- Să adopte un apel către Parlamentul Uniunii Europene, solicitându-i să depună eforturi pentru a preveni așa-zisa presiune moldovenească şi acțiunile pe care regimul de la Tiraspol le consideră ca fiind încălcări drepturilor şi libertăţilor transnistrenilor.
Liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, acuză Chișinăul de acțiuni de „genocid” asupra Transnistriei
Totodată, în cadrul congresului, liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a spus că Republica Moldova a întreprins în ultimii 30 de ani acțiuni de „genocid” asupra Transnistriei ca de exemplu: strangularea economică, distrugerea fizică a unei părţi a poporului, negarea protecţiei juridice și încercarea de a impune cu forţa limba.
Mai mult, în aceeași zi de miercuri, 28 februarie, Ministrul de Externe rus a precizat într-un comunicat de presă că toate cererile separatiștilor de la Tiraspol „sunt analizate cu atenție” și că protejarea intereselor locuitorilor din Transnistria este „una dintre priorități”.
Din păcate, chiar Federația Rusă este cea care ține blocate negocierile, din dorința de a menține instabilitatea în regiune, conflictul din Transnistria fiind unul dintre acele „conflicte înghețate” alimentate chiar de Msocova, pentru a-și menține influența.
Conform guvernului Republicii Moldova, nu ar exista un pericol de escaladare a conflictului
Răspunsul din partea Biroului pentru politici de reintegrare al Republicii Moldova a fost unul foarte prompt, reliefând că nu există niciun pericol de escaladare a conflictului. „Regiunea transnistreană beneficiază de pe urma politicilor de pace, securitate și integrare economică cu Uniunea Europeană, avantajoase pentru toți cetățenii”.
„Este o altă campanie prin care se încearcă isterizarea societății în jurul acestui aşa-numit eveniment de la Tiraspol. E un eveniment pus la cale de cei din stânga Nistrului și de cei de la Kremlin. Nu vedem pericole de destabilizare. Urmărim foarte atent și reiterăm că regiunea transnistreană este aliniată la obiectivul de pace și securitate. Iar ce se întâmplă la Tiraspol este eveniment propagandistic, o scamatorie care nu-și merită live-urile jurnaliștilor străini sau titlurile tensionate din buletinele de știri (…)”, a subliniat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, într-o postare pe Telegram.
Președintele Republicii Moldova: „Ne rupem de Rusia agresivă”
Joi, 29 februarie, în cadrul unei emisiuni TV intitulată „Cabinetul din umbră”, președintele Republicii Moldovei, Maia Sandu, a oferit un mesaj foarte clar legat de această situație:
„Vreau să fie foarte clar, noi nu avem nimic împotriva ruşilor, noi avem împotriva tancurilor ruseşti. Noi nu avem ceva împotriva lor, noi vrem doar ca Federaţia Rusă, ca şi alte state, să respecte Republica Moldova, să respecte alegerea cetăţenilor Republicii Moldova. Noi suntem o ţară democratică, încă trebuie să mai consolidăm această democraţie, dar oamenii decid ce fac, unde merg, cu cine cooperează.”
De asemenea, aceasta a mai adăugat că Republica Moldova nu se rupe de Rusia, ci se rupe de Rusia agresivă. „Noi ne dorim să vedem o Rusie paşnică într-un viitor apropiat şi democratică şi să avem relaţii bune. Noi ne dorim relaţii bune cu toate statele. Ca să fie foarte clar, acum ne rupem de Rusia agresivă şi este alegerea lor, pentru că s-a ajuns aici”.
În aceeași zi, Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe de la Chișinău, a declarat că relaţiile diplomatice dintre Republica Moldova şi Rusia sunt „la cel mai jos nivel din istorie”. Acesta a mai specificat că acest lucru se întâmplă mai ales pentru că Rusia „ucide zilnic, sugrumă copii, femei, bătrâni, distruge locuinţe”, referindu-se la acțiunie militare ale Federației Ruse în Ucraina.