
Teatrul de păpuși „Cărăbuș”, în festivalul internațional de animație din Capitala Culturală Europeană Timișoara
Echipa brăileană de la teatrul pentru copii condus de Daniela Mihovici, director, este invitată în Festivalul internațional de animație “Sub bagheta lui Merlin” de la Timișoara, organizat de Teatrul pentru copii și tineret ”Merlin”. Ediția a 8-a a manifestării din Capitala Culturală Europeană 2023 are pe afiș spectacole din Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, Craiova, Galați, Oradea, Ploiești, Reșița, Sibiu, Timișoara, în primul rând de la teatre pentru copii și tineret.
Teatrul de păpuși „Cărăbuș” de la Brăila prezintă în dimineața zilei a treia a festivalului spectacolul „Sarea în bucate” după basmul omonim, în regia lui Hogea Toma, cu muzica originală a lui Cari Tibor și o scenografie încântătoare realizată de Alina Dincă Pușcașu.
Timișorenii se vor bucura de poveste și de personajele interpretate de Iulian Gheorghe, Mihai Jinga, Daniela Antonescu, Gabriela Picuș, Ioana Popescu, Ștefana-Mihaela Niță, Sofia Gabriela Cătrună, Aurora Popescu, Eduard Onu, Daniel Dămăroiu.
Regizorul Hogea Toma știe să pună în valoare atât textul, deci povestea, cât și pe interpreții personajelor, poate și pentru că la bază este actor. Așa că spectacolul va fi, cu siguranță, de interes nu doar pentru public, ci și pentru alți colegi din mediul teatral prezenți în festival. Hogea Toma este, am putea spune, un colaborator fidel al teatrului brăilean, unde a mai montat și spectacolele „Cântecul privighetorii”, „Fram, ursul polar” și „Balul Cenușăresei”.