ActualitateJustiție

20 de agenți de poliție debutanți la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila

Ieri, 28 noiembrie, au fost repartizați pe funcții la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila 20 de absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina, promoția noiembrie 2023. 

Proaspeții absolvenți își vor desfășura activitatea la ordine publică, poliția rutieră și criminalistică, din cadrul mai multor secții de poliție din Municipiul Brăila și orașe precum Făurei, Însurăței sau Ianca, atât în mediul urban, cât și rural.

Tinerii polițiști au fost întâmpinați ieri de conducerea unității, dar și de persoanele aflate la comanda structurilor de poliție unde au fost repartizați. 

Repartizarea pe posturi s-a făcut în ordinea mediilor de absolvire, ținându-se cont de locurile vacante existente, dar și de opțiunile proaspeților absolvenți. 

Timp de 6 luni, fiecare dintre ei se va afla sub îndrumarea unui tutore. Acesta va fi un polițist cu experiență, care îi va îndruma în primele activități din debutul carierei lor. 

Foto:
IPJ Brăila

Articole similare

Back to top button