Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, alături de Black Sea Universities Network, organizează, în intervalul 9-10 noiembrie, a șasea ediție a Salonului Inovării și Cercetării UGAL INVENT 2023, primul eveniment care sprijină inovarea la nivel național și internațional promovat de UDJG.
La UGAL INVENT participă atât persoane fizice, cât și societăți comerciale, întreprinderi, asociații, universități, organisme private sau de stat, care prezintă invenții protejate de un titlu de proprietate intelectuală, cereri de brevet și MSc, PhD sau alte proiecte de cercetare. Invențiile pot fi expuse sub formă de exemplare demonstrative sau comerciale, prototipuri, machete, planuri, desene, fotografii, texte.
„Anul acesta ne bucurăm de o participare record: sunt 280 de înscriși, din care 34 sunt brevete de invenție, 67 cereri de brevete, 159 teme de cercetare, 13 participanți din diferite țări ale lumii și 40 din Republica Moldova. În an aniversar al Universității noastre, vom asista la un regal al cercetării și inovării. Avem, ca de obicei, placerea și onoarea ca la eveniment să participe și reprezentanți ai OSIM, cărora organizatorii le mulțumesc și pe aceasta cale”, a declarat președintele Salonului UGAL INVENT, prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău.
Partenerii acestei ediții sunt: Academia de Științe Tehnice din România, Universitatea Tehnică a Moldovei, Institutul Național de Inventică – Iași, Asociația Generală a Inginerilor din România, Forumul Inventatorilor Români, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Evenimentul, organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Galați, este o oportunitate excelentă oferită inventatorilor pentru a-și face cunoscute invențiile atât în mediul industrial, cât și publicului larg.
Deschiderea oficială va avea loc astăzi, la ora 13,00, în holul Universității, str. Domnească nr. 47. Catalogul cu participanții este disponibil aici.