InvatamantNaționalSanatate

Șanse mai mari la admitere pentru candidații rezidenți la medicină

În data de 21 noiembrie s-a luat decizia de scădere a pragului minim de promovare de la 65% la 60%, ca în anii anteriori, pentru cei care doresc să intre la rezidențiat în domeniul medicinii.  

Astfel, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației au aprobat, prin ordin comun, măsura care permite intrarea în rezidențiat a unui număr cât mai mare de tineri medici. Aceasta se datorează  necesității acoperirii cât mai multor posturi și locuri la concursul de rezidențiat, în special în domeniile deficitare – medicină de familie, medicină de urgență, ATI etc. 

„Pregătirea din timp a unui număr suficient de specialiști reprezintă o prioritate a politicii de resurse umane a Ministerului Sănătății. Tinerii medici trebuie să aibă după absolvire un loc de muncă asigurat, iar pacienții din România să beneficieze de îngrijire din partea generațiilor viitoare de specialiști!” a declarat ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila. 

La Brăila sunt scoase la concurs 13 posturi, astfel:  

La Spitalul Clinic Județean de Urgență:  

  • patru posturi pentru specialitatea Anestezie și terapie intensivă la Secția Anestezie și Terapie Intensivă;  
  • șase posturi pentru specialitatea Medicină de urgență, la Unitatea Primiri Urgențe;  
  • un post pentru specialitatea Pediatrie, la Secția Pediatrie  

La Direcția de Sănătate Publică a Județului Brăila: 

  • un post pentru specialitatea Epidemiologie, la Compartimentul Supraveghere epidemiologică și control boli transmisibile;  
  • un post pentru specialitatea Igienă, la Compartimentul de evaluare a factorilor de risc din mediul de viață și muncă.  

Amintim că, până acum, punctajul maxim realizat la sesiunea de rezidențiat din domeniul medicină a fost de 936 puncte, iar punctajul minim de promovare, conform baremului inițial de 65%, este de 608 puncte. În această situație, ar fi putut alege un loc sau un post în specialitate maxim 3.696 candidați din cele 4.327 locuri disponibile. 

Articole similare

Back to top button