Local

Avocatul Poporului soluționează gratuit petițiile brăilenilor

Joi, 21 martie, începând cu ora 8:30, la sediul Insituției Prefectului – Județul Brăila reprezentanții Biroului Teritorial Galaţi al instituţiei Avocatul Poporului acordă audiențe cetățenilor din județul Brăila.

Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă şi documente justificative, în copie.

Instituţia Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă care are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice. Avocatului Poporului i se poate adresa orice persoană, printr-o petiţie, dacă apreciază că i s-au încălcat drepturile garantate de Constituţie prin acte şi fapte administrative ale autorităților publice.

Petiția se poate trimite prin  poştă, prin e-mail sau se poate depune personal în cadrul audienţelor. E-mailul unde pot fi trimise petițiile este: cancelaria@prefecturabraila.ro. Petiţiile adresate Avocatului Poporului se soluționează gratuit.

Informaţii suplimentare privind acordarea audienţelor şi condiţiile înscrierii pot fi obţinute la telefon 0236.32.00.10, cel mai târziu până astăzi, 20 martie 2024.

Articole similare

Back to top button