Curs de specializare în domeniul contabilității, la Camera de Comerț



În data de 4 martie 2024, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Brăila dă startul unui curs autorizat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.129/2000. Este vorba despre cursul de contabil al cărui certificat de absolvire este recunoscut de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și de Ministerul Educației.

Acest curs este destinat antreprenorilor de IMM-uri care cunosc că la baza oricărui business de succes se află o evidență contabilă bine pusă la punct. Mai mult, cursul se adresează absolvenților de studii medii care doresc să se specializeze sau să-și perfecționeze cunoștințele în domeniu. Astfel, CCIA invită persoanele interesate să urmeze cursul de specializare contabil, susținut de profesori cu o vastă experiență teoretică și practică.

Printre competențele veritabile obținute după absolvire se numără: planificarea activității, întocmirea bilanțului contabil, întocmirea balanței de verificare, întocmirea/completarea documentelor primare, dezvoltarea profesională și utilizarea PC.

Durata cursului este de 180 de ore, dintre care 60 sunt de teorie și 120 de ore sunt de practică. Deși cursul este programat pentru 4 martie, în cazul în care nu se formează o grupă de minimum 14 persoane, data cursului poate fi modificată.

Pentru a vă putea înscrie, aveți nevoie de următoarele documente:

  • copie carte de identitate
  • copie certificat de naștere
  • copie certificat de căsătorie (dacă este cazul)
  • copie după ultimul act de studii (minimum studii liceale cu sau fără diplomă de bacalaureat)

Mai multe informații puteți obține la numerele de telefon 0725.974.787/0722.435.176 sau prin e-mail, la office@cciabr.ro.