ActualitateEconomie

Factura electronică obligatorie în România de la 1 ianuarie 2024

Începând cu data de 11 noiembrie, au intrat în vigoare  prevederile  aduse de Legea  nr.  296/2023  privind  unele  măsuri  fiscal-bugetare  pentru  asigurarea  sustenabilităţii  financiare a României pe termen lung. 

Reamintim  faptul  că,  începând  cu  1  iulie  2022, operatorii  economici  stabiliţi  în  România au obligaţia, în relaţia B2G (business-to-government – relaţie dintre un operator economic şi autorităţi/entităţi contractante), să emită facturi electronice şi să le transmită prin sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura.  De asemenea, pentru produsele cu risc fiscal ridicat stabilite prin  ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, comercializate în relaţia B2B (business-to-business – relaţia comercială dintre doi operatori economici),  furnizorii  sunt  obligaţi  să  transmită  facturile  emise  în  sistemul  naţional  privind  factura  electronică  RO  e-Factura. 

Prevederea mentionată la paragraful anterior se abrogă începând cu 1 ianuarie 2024, conform  prevederilor art. LXVI din Legea 296/2023.  

Pentru categoriile de contribuabili prevăzute la art. LIX din Legea  nr.  296/2023,  pentru perioada  1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024, se  instituie  obligația  transmiterii  facturii  electronice  prin sistemul RO e-Factura.  

Termenul-limită pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO  e-Factura este de cinci zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de cinci zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art. 319 alin. (16) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.  

Legea  nr.  296/2023  privind  unele  măsuri  fiscal-bugetare  pentru  asigurarea sustenabilităţii  financiare  a  României  pe  termen  lung,  mai  cuprinde  și  alte prevederi ce vizează sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, care vor intra în vigoare începând cu data 1 iulie 2024. 

Foto:
Christian Hume/Unsplash

Articole similare

Back to top button