
În data de 7 decembrie, un echipaj de jandarmerie aflat în serviciu a observat un grup de tineri care au manifestat un comportament ezitant la vederea autospecialei. Acest fapt a stârnit suspiciunea membrilor echipajului, drept urmare jandarmii au oprit grupul în cauză și au legitimat toate persoanele prezente.
În urma verificărilor amănunțite exercitate de către jandarmi, s-a descoperit faptul că asupra unuia dintre tineri, în vârstă de 16 ani, se afla un grinder care prezenta urme de substanță vegetală cu un miros puternic și înțepător. Totodată, jandarmii au mai constatat că în posesia tânărului se afla și un pliculeț care conținea o substanță albă de tip cristal.
Minorul le-a explicat jandarmilor că deținea substanța și grinderul aflate în posesia lui din vara anului curent, când le-a achiziționat de la mare, iar acum se afla afară pentru a le arunca la gunoi.
În prezența mamei sale, jandarmii au întocmit actul de sesizare, verificările fiind continuate de polițiști.